Mănăstirea Galata din Iaşi este, sub aspect economic, cultural şi ideologic, unul dintre cele mai importante aşezăminte monahale moldoveneşti, întemeiate la sfârşitul secolului al XVI-lea. Graţie atitudinii şi generozităţii ctitorului ei, domnul Petru Şchiopul, fundaţia religioasă îşi construieşte un domeniu impresionat, format din zeci de sate, mori, heleşteie, vii, obiecte de cult şi alte bunuri, un fapt excepţional într-o epocă de criză politică şi economică impusă de regimul suzeranităţii otomane instituit în Ţările Române la mijlocul secolului al XVI-lea. Printr-o politică de gestionare eficientă a patrimoniului şi prin activitatea clerului din comunitatea dată, Galata va reuşi să se impună printre structurile ecleziastice cu tradiţie, în special ctitoriile domneşti, şi să obţină o poziţie însemnată în viaţa spirituală a Ţării Moldovei. Analiza contextului apariţiei lăcaşului de la Galata, a căilor de dezvoltare a patrimoniului ei, implicaţiile mănăstirii în activităţile economice şi în viaţa culturală din acea perioadă, cât şi stabilirea poziţiei acestei fundaţii în ierarhia ctitoriilor moldoveneşti de la răscrucea secolelor XVI-XVII constituie subiectele prezentei comunicări.