Istoria omenirii este indisolubil legată de interminabilele războaie, care au fost marcate de perfecţionarea continuă a armelor. Au fost create multe tipuri de arme, însă cele mai fascinante sunt armele portative. Armele portative contemporane sunt interesante pentru amatori mai mult din punct de vedere practic, iar armele din trecut aduc mai multă satisfacţie spirituală, emanând o energie colosală. Armele vechi sunt, de fapt, istoria vie, istoria grăitoare a unei naţiuni dintr-o anumită perioadă istorică. Petele, zgârieturile, loviturile de pe canalul ţevii, de pe patul armei sunt însemne ale istoriei, ale trecutului glorios şi ale protagoniştilor unei epoci. Acele cicatrice de pe arme îngrijorează şi stârnesc curiozitatea amatorilor mai mult decât condiţiile de păstrare în siguranţă a armei. Arta militară a războaielor, care, timp de milenii, a fost promovată doar cu ajutorul săbiilor, suliţelor şi al arcului, a suferit modificări substanţiale odată cu descoperirea făcută de chinezi în domeniul chimiei, prin inventarea prafului de puşcă. Praful, utilizat iniţial în domeniul pirotehnicii, a început a fi utilizat şi în scopuri militare. MNIM deţine în colecţia sa o bogată şi variată gamă de arme de foc din dotarea tuturor armatelor şi forţelor de menţinere a ordinii din lume, cum ar fi pistoalele sau revolverele, cronologic datând cu secolul al XVI-lea (evidenţiem pistoalele cu cremene şi rotiţă din atelierele de construcţie Occidentale şi Orientale şi terminăm cu pistoalele confecţionate în prima jumătate a secolului al XX-lea, cu mecanismul de declanşare prin percuţie). Pistolul a apărut ca armă a cavaleriei, o armă de foc, care se folosea cu o singură mână. La fel ca şi în cazul puştii, visul oricărui soldat de pe câmpul de luptă era să poată utiliza mai mult decât un singur foc de armă într-o succesiune rapidă. Conceptul de foc repetat exista atât pentru puşcă, cât şi pentru pistol. Mulţi armurieri au încercat să-l transforme în realitate. Pistoalele din perioada 1400-1700 reflectau tehnologia disponibilă muschetelor: foc unic şi încărcarea pe gura ţevii. Inovaţiile privind mecanismele de declanşare, precum sistemul de piedică cu roată, piedică cu cremene şi mai apoi declanşarea prin percuţie au fost esenţiale pentru ca pistolul să fie pregătit de tragere în timpul luptei. Se dezvoltă şi producţia de arme cu percuţie, iniţial pentru uz civil. În acest fel, cunoaştem o producţie diversificată de pistoale: de la arme simple mici (de buzunar), cu o singură ţeavă, la adevărate curiozităţi, cum ar fi pistoalele cu mai multe ţevi, cunoscute cu denumirea piperniţe (pipperbox). Apar armele rotative, cu mai multe ţevi. Acest tip de arme a fost creat în mai multe ţări, precum Belgia, Anglia, Franţa, SUA, Rusia, şi au fost utilizate în conflictele individuale ca arme de autoapărare tocmai pentru faptul că conţineau gloanţe în camere separate, într-un cilindru rotativ, cu posibilitatea executării rapide a mai multor focuri. În perioada de apariţie a acestei arme de foc, încărcătura revolverului, localizată într-un tambur rotativ, l-a făcut deosebit de pistol, obţinând dreptul de a primi numele independent de revolver. Un şir de inovaţii tehnice, printre care capacitatea de rotire a tamburului (revolver de la engl. revolvere „a roti”), a făcut ca revolverul să se deosebească calitativ de predecesorul său – pistolul. Principiul de funcţionare a revolverului se bazează pe rotirea după fiecare tragere a cilindrului cu cartuşe în poziţia de tragere în dreptul ţevii şi al percutorului. După executarea fiecărui foc, tubul gol al cartuşului tras nu este aruncat, ci rămâne în cilindrul rotativ. La epuizarea cartuşelor, pentru reîncărcare, trebuie rabatat cilindrul în lateral, extrase tuburile cartuşelor trase şi reintroduse, cartuş cu cartuş, în cilindrul rotativ. În diferite etape de evoluţie a acestui tip de armă de foc, au fost implicaţi mai mulţi inventatori, armurieri şi constructori de arme din diferite părţi ale lumii. Printre aceştia amintim pe Francesco Antonio Broccu, in ventator italian, care concepe un mecanism de percuţie pentru cilindrul rotativ. Americanul Artemis Wheeler construieşte o armă care se încarcă cu cartuşe introduse într-un cilindru rotativ. Samuel Colt, armurier, inventator şi industriaş american, a inventat un mecanism care roteşte cilindrul pentru alinierea următorului locaş în momentul ridicării cocoşului. Acest fapt nu numai că furniza o cale sigură, mecanică de aliniere a locaşului cu ţeava, dar elimina, în acelaşi timp, o fază din secvenţa de tragere a pistolului. Anterior, tragerea cocoşului şi rotirea cilindrului reprezentau două mişcări separate. Casimir Lefaucheux este un proiectant de arme francez, a cărui activitate a avut un impact semnificativ asupra dezvoltării armelor şi muniţiei. A creat cartuşul unitar pentru acţiune, popular în a doua jumătate a secolului al XIX-lea, precum şi primele mostre de arme pentru acest cartuş (iniţial cu tub din carton apoi cu tub metalic). Producătorul german de arme Paul Mauser este creatorul pistolului semiautomat Mauser C96, care a devenit arma cu o popularitate imensă, în rândurile ofiţerilor din armata ţaristă, ca armă personală, apoi a comandanţilor unităţilor armatei roşii şi albgardiste din perioada războiului civil din Rusia, a călătorilor, vânătorilor, cercetătorilor şi a căpeteniilor de bande asiatice, funcţionând între anii 1895-1937. Designerul şi constructorul american John Moses Browning a exercitat un rol important în dezvoltarea armelor secolului XX, contribuind la confecţionarea mecanismului pentru un pistol cu autoîncărcare, Browning M1906. Cu acest prototip de armă intră în concurenţă pe piaţa europeană cu constructorii germani Georg Johann Luger şi Hugo Borchardt. Armele lor pot fi clasificate în funcţie de dispozitivul siguranţei, de aplicarea marcajului, lungimea canalului ţevii şi alte caracteristici. Cea mai comună clasificare este legată de diferenţa de aspect a armelor şi de caracteristica dispozitivului de siguranţă. Pistolul Luger P08 este întruchiparea tuturor renovaţiilor tehnice, a perfecţiunii şi preciziei germane în redarea calităţii tuturor pieselor componente ale acestei arme. Unul dintre cele mai populare şi mai reuşite pistoale ale constructorilor de arme Fritz Walther şi Fritz Bartlemens din Germania nazistă a fost pistolul Walther P38, care, în anii celui de-al Doilea Război Mondial, a fost unul dintre cele mai dorite trofee militare ale soldaţilor şi ofiţerilor aliaţilor, în special al soldaţilor sovietici. Acestor şi multor altor remarcabili constructori li se alătură şi redutabilii constructori sovietici de arme de foc Tokarev şi Makarov, care preiau de la oponenţii lor diferite părţi componente ale armelor deja existente, creând prototipurile unor arme, recunoscute pe arena mondială în prima şi a doua jumătate a secolului al XX-lea. Pistolul TT-33 (de la denumirea oraşului de producţie Tula şi numele inventatorului Tokarev, modelul anului 1933), este un pistol semiautomat, conceput în baza mecanismului pistolului Colt M1911 şi a muniţiei pentru pistolul Mauser C96, pentru Armata Roşie, ca înlocuitor al revolverului Nagan1895. Pentru vremea sa, era o armă ieftină, uşor de produs şi de întreţinut, precisă şi puternică. Singura sa problemă era lipsa unor dispozitive de securitate eficientă, ceea ce făcea ca pistolul să poată fi transportat în siguranţă, doar fără glonţ pe ţeavă. Pistolul a fost scos din producţie, fiind înlocuit cu modernul pistol Makarov PM, dar va rămâne în uz în armata sovietică până în anul 1960, iar în dotarea organelor interne – până în 1979.