În studiul de faţă, autorul ia în discuţie statutul de privilegiat în Basarabia în primele trei decenii după anexarea teritoriului dintre Prut şi Nistru la Imperiul Rus. Punând accent pe stările mijlocii ale societăţii – boiernaşi, mazili, ruptaşi şi negustori, autorul nu se referă la nobili, care era o stare socială distinctă a societăţii. În actele vechi moldoveneşti, sau mai noi, din secolul al XIX-lea din Principatul Moldovei (catagrafiile anilor 1831, 1838 sau 1845), în categoria privilegiaţilor sunt incluşi cei încadraţi în categoria neamuri, vel căpitani, căpitani, vornici de poartă, poruşnici (ofiţeri), postelnicei, polcovnicei, ispravnici de aprozi sau de copii de casă, vătavii moşiilor boiereşti şi cei apăraţi de cărţile Ocârmuirii. În plus, în această categorie îi întâlnim pe mazili, ruptaşi şi ruptele vistieriei, pe negustori şi tagma bisericească. Focusându-şi atenţia pe boiernaşi şi mazili, autorul constată că apartenenţa la starea „privilegiaţilor” era de natură ereditară. Prin însuşi numele lor, boiernaşii, ca şi mazilii, păstrau „amintirea boieriei”, optând mereu pentru menţinerea privilegiilor strămoşeşti, precum au procedat şi ceilalţi privilegiaţi. În Basarabia, sub noţiunea generică de „privilegiaţi” îi regăsim, în secolul al XIX-lea, pe toţi acei ce se aflau pe diferite „trepte privilegiate”, care includea categoria micilor boieri de ţară sau a boiernaşilor, a mazililor şi ruptaşilor, ruptele de vistieria şi de cămara, scutiţi, în diferite perioade de timp, de anumite obligaţii fiscale, fixate în diferite acte de danie, emise de domnii Moldovei pe parcursul secolelor/anilor, dar şi o parte de negustori, care au beneficiat de diferite privilegii acordate de administraţia imperială. Autorul constată că în cadrul administraţiei judeţene, dar şi a celei regionale, nu exista un punct comun cu privire la stările sociale privilegiate. Această constatare este dedusă din listele recensămintelor fiscale, efectuate în Basarabia în anii ’30-’50 ai secolului al XIX-lea, în care boiernaşii, mazilii şi ruptaşii, ca şi categoria ruptelor, erau incluşi, de multe ori, într-un compartiment unic – cel de „clasă privilegiată”, iar stările ne privilegiate ale ţăranilor – în cel al „stărilor de rând”, iar în alte cazuri – în liste separate. Drept exemplu elocvent, în acest sens, ne servesc listele generale ale recensământului fiscal din 1835, prezentate de administraţia judeţeană Orhei Administraţiei Regionale, în care stările sociale privilegiate – boiernaşii, mazilii, ruptaşii şi altele – nu sunt indicate separat, ca în celelalte judeţe ale Basarabiei, dar sunt incluse într-o singură listă, într-un compartiment unic/comun, cel al privilegiaţilor. Însă administraţia imperială a acordat categoriilor sociale mijlocii ale societăţii statutul de privilegiat doar temporar, păstrând, pentru o anumită perioadă de timp, particularităţile care au existat în Moldova. Tendinţa de a uniformiza structura socială şi a lichida stările sociale specifice societăţii moldoveneşti era permanent în vizorul instituţiilor imperiale. În conformitate cu Regulamentul privind drepturile de apartenenţă la stările sociale a locuitorilor Basarabiei din 10 martie 1847, autorităţile ţariste i-au egalat în drepturi pe boiernaşii din Basarabia cu nobilii personali din Rusia (în cazul în care boiernaşii nu deţineau funcţii administrative, erau trecuţi, în mod obligatoriu, în categoria mazililor), numindu-i în continuare nobili personali, iar pe mazili şi ruptaşi i-a inclus în a categoria odnodvorţilor ruşi.