Studiul realizează o incursiune în tema complexă a identităţilor raportate la structuri, precum virtuţi şi vicii ale românilor, identificate sau proiectate de călătorii străini, care au traversat Ţările Române la sfârşitul Evului Mediu. În pofida unei doze de subiectivism, inconsecvenţe, prejudecăţi sau resentimente, mărturiile străinilor sunt valoroase din perspectivă identitară şi a imaginarului şi permit reconfigurarea unor aspecte ale atitudinilor şi comportamentelor româneşti, manifestate în legătură cu acestea. Esenţialul surprins de aceste mărturii constă în tensiunea dintre modul în care sunt priviţi românii ca etnie de către străini şi părerea pe care aceştia o au despre ei înşişi ca popor.