Prin acest rezumat ne propunem să prezentăm unele aspecte legate de salvarea informației arheologice dintr-o înmormântare dublă, atestată la periferia de nord a așezării din prima epocă a fierului de la Saharna „Țiglău”, deranjată de lucrările agricole și edilitare din primăvara anului 2020. Pentru a stabili contextul arheologic a fost trasată o secțiune cu dimensiunile de 4×4 m. Ca urmare a investigațiilor arheologice, s-a stabilit că înmormântarea a fost amenajată direct pe nivelul antic de călcare (-0,50 m) și a fost înconjurată de o structură rectangulară(?) din bucăți și lespezi de piatră din calcar. Urmele acesteia au fost identificate pe o lungime de cca 1,50 m, în partea de nord și pe o lățime de cca 0,30 m, în partea de est. Din informațiile relatate de proprietarul terenului, din acest loc provine și un bloc de piatră, parțial fasonată, de formă dreptunghiulară cu dimensiunile de 0,60×0,30×0,10 m. După toate probabilitățile, lespedea a servit drept acoperemânt pentru mormântul cercetat. În stadiul actual al analizei antropologice, se poate afirma că osemintele umane descoperite în anul 2020 la Saharna „Țiglău” provin de la doi indivizi adulți de vârste mijlocii, de sex masculin, notați ca individul A și individul B. Nu dispunem de suficiente date privind poziția și orientarea defuncților. Totuși, plecând de la descoperirea in situ a falangelor mâinilor și picioarelor, putem considera, la nivel ipotetic, că unul din defuncți (A?) a fost depus în poziție chircită, pe partea stângă, cu capul spre nord. Inventarul funerar, descoperit in situ, constă dintr-un vas ceramic (cupă), lucrat cu mâna dintr-o pastă grosieră, depus sub peretele de est al structurii din piatră. Vasul este tipologic identic cu cel depus în înmormântarea dublă nr. VI.1 din necropola eponimă din apropiere. În înmormântarea din necropolă cupa a fost depusă la picioarele scheletului feminin. Așa cum era de așteptat, dată fiind situația complexului funerar în momentul descoperirii, niciunul din cele două schelete nu este complet, fiind în stare de fragmentare extremă. Majoritatea rupturilor care au condus la fragmentare sunt de dată recentă. În cazul individului A sunt prezente resturi scheletice din aproape toate segmentele corpului, iar în cazul celui de-al doilea (individul B), doar resturi din segmentul cranian, inclusiv mandibula. Au fost observate și câteva aspecte care țin de starea de sănătate și stilul de viață ale acestor doi indivizi, după cum urmează: robusticitate osoasă moderată spre accentuată; dentiție în stare bună, fără procese patologice; degenerare articulară moderată; hernie vertebrală avansată; pilastrie femurală (indicator al mobilității terestre) și altele. Unele resturi din maxilarul superior, mandibulă sau frontal prezintă urme de oxidare provenite de la obiecte metalice cu care au intrat în contact componentele scheletice. Analiza ulterioară mai detaliată a acestor oseminte va stabili cu exactitate cărui individ aparțin aceste resturi cu urme de oxidare.