Una din dezbaterile istoriografi ce relativ intense din ultimii ani este ipoteza resurgenţei stalinismului în România condusă de Nicolae Ceaușescu (momentul exact de debut al acestui proces fiind de asemenea unul disputat). Repunerea ideologiei în centrul vieţii sociale, după mijlocul anilor `70, la fel ca și opoziţia regimului ceaușist, din perioada 1988-1989, la politicile reformiste pe care le considera ca fi ind destinate a restaura capitalismul de tip interbelic, în contrast cu simpatia arătată în 1968 faţă de „Primăvara de la Praga” și faţă de „socialismul capitalist” titoist, sunt certitudini incontestabile. În ceea ce privește eticheta de stalinism însă (chiar în varianta sa excentrică de „stalinism naţional”) argumentele pro și contra par deopotrivă de fundamentate. În opinia noastră, ideea de revenire la stalinism este una validă dacă considerăm stalinismul ca pe o chestiune de stil, însă dacă considerăm (în ceea ce ne privește, suntem adepţii acestei opinii) că stalinismul este inseparabil de Gulag, atunci ea devine neîntemeiată. Contrar aparenţelor, considerăm că impactul anului 1968 a fost unul masiv nu numai asupra populaţiei României, cât și asupra elitelor politice de la București, fapt care explică anumite evoluţii cristalizate în timp. Asupra acestei interpretări ne propunem să stăruim în comunicarea pe care v-o propunem.