Nicolae Iorga a propus expresia „Bizanţ după Bizanţ” pentru a rezuma în ea un întreg proces de evoluţie istorică în Europa de Sud-Est în perioada medievală. Cred că prin analiză conceptuală putem extrage cel puţin cinci conotaţii specifi ce acestei expresii pe care le regăsim în diverse teoretizări și reconstrucţii istorice contemporane, adesea sub forma unor presupoziţii metodologice. Mai întâi, Iorga surprinde dinamica oarecum paradoxală a discontinuităţii și continuităţii în istorie. Bizanţ-ul care a urmat a fost diferit de acela care a fost, dar a fost totuși Bizanţ. În al doilea rând el propune un model dinamic al istoriei, al creșterii și descreșterii, pentru a păstra formula consacrată de Cantemir. În al treilea rând, el corelează procesele istorice cu un nivel integrativ maximal echivalabil cu civilizaţiile înţelese ca societăţi complexe. În al patrulea rând, Iorga consideră religia și biserica drept factori constitutivi ai cadrului istoric generativ. În fi ne, Iorga oferă o explicaţie asupra faptelor istorice și a tendinţelor istorice în termenii unei teorii a tradiţiei.