Nu pot scrie la trecut despre Gheorghe Palade… A fost atât de prezent în viaţa mea… M-am obișnuit cu această prezenţă încă din clasa a noua, când mi-a fost profesor de istorie și diriginte, la Vorniceni. Doar o jumătate de an. O jumătate de an care mi-a răsturnat concepţia despre școală, despre disciplina de istorie, despre predarea istoriei în școală, despre pedagogie, despre relaţia profesor-elev… O jumătate de an care mi-a marcat viaţa: ne-a învăţat să înţelegem esenţialul dintr-o temă la istorie, să conspectăm cu teze, după care să putem povesti… Asta m-a ajutat în toţi anii de facultate și mă ajută și azi. Era foarte înţelegător și foarte exigent. Dar nimeni nu se temea la orele lui… După ce a plecat, a lăsat un gol în memoria clasei noastre și noi cu toţii am devenit parcă alţii, primeniţi… L-am regăsit la Universitate, când am venit la examenele de admitere. Aceeași exigenţă, cunoscută mie. Exigenţă care impunea respect și nu teamă. Cu câţiva ani mai târziu, ne-am reîntâlnit „pe baricade” – la Societatea Limba Noastră cea Română și la Asociaţia Istoricilor. Începând cu anul 1990, anul înfi inţării acestor două asociaţii – cele mai vechi și mai longevive din spaţiul basarabean – am trăit experienţa conferinţelor în deplasare, uneori – chiar în aer liber. Lecţii, discuţii, lansări de carte, mese rotunde, cenacluri, concursuri, conferinţe studenţești… Pentru conferinţele în deplasare elaboram mici echipe din care făceau parte scriitori, lingviști, istorici: Valentin Mândâcanu, Alexandru Gromov, Anatol Ciobanu, Anatol Eremia, Argentina Cupcea, Pavel Parasca, Ion Negrei… Și, desigur, Gheorghe Palade. Și Concursul „Moștenire” se identifi că, pentru mine, întâi de toate, cu Gheorghe Palade. Dar și cu distinșii profesori Pavel Parasca, Ion Eremia, Lidia Moldovanu, Valentin Arapu, Tamara Cristei, Nicanor Ţurcanu… Mi-a rămas dator. Scriind pentru istoria USM, a lăsat deoparte studiul despre SLNR, pentru care știu că avea niște schiţe… Tot mai sper să găsesc pe undeva acel studiu…