Pornind de la ideea că Istoria, ca disciplină şcolară, îşi aduce contribuţia la formarea şi dezvoltarea competenţelor-cheie europene şi naţionale, cu precădere în ceea ce priveşte calităţile viitorului cetăţean democratic. Studierea istoriei în şcoală are menirea de a motiva elevii pentru a avea atitudine conştiincioasă faţă de patrimoniul cultural: trecutul societăţii şi identitatea lor, amplasarea evenimentelor istorice în spaţiul cronologic şi geografi c, cercetarea şi selectarea dovezilor prin prisma obiectivismului istoric şi a înţelegerii axiomei că nu există monopol asupra adevărului istoric. Conform Curriculum-ului Naţional la Istorie pentru clasele a X-a - a XII-a din 2010, 5% din numărul total de ore alocat acestei discipline îi revin studierii spaţiului local. Astfel, accentul cade pe formarea la elevi a deprinderilor de investigare şi orientare care au ca punct de pornire contactul direct cu faptul studiat. Istoria locală are menirea de a face o legătură directă între cele învăţate teoretic la lecţii şi evenimentele şi fenomenele istorice desfăşurate în arealul în care trăiesc şi se dezvoltă elevii. Aceasta perfecţionează învăţarea istoriei naţionale şi locale. Predarea-învăţarea istoriei în baza principiului de la local la universal are menirea să cultive elevilor sentimentul de apartenenţă socială. În acest sens ei pot fi implicaţi direct în procesul de cercetare a istoriei comunităţii lor prin mai multe metode didactice, una dintre cele mai indicate fiind studiul de caz. Această metodă are ca principii de bază observarea, înţelegerea şi interpretarea, astfel elevii pot distinge aşezarea geografică a localităţii, să descrie zona climaterică, să descrie principalele monumente şi locuri remarcabile din localitate, să stabilească situaţia economică şi cea socială, să stabilească locul familiei lor în cadrul comunităţii respective (ar putea construi un arbore genealogic al familiei) sau să determine personalităţile notorii ale localităţii.