Problema Basarabiei, după terminarea Războiului Crimeii intră din nou în vizorul concertului european, după episodul de tristă amintire din 1812. De data aceasta, fără „intervenţia” personală a ministrului de externe austriac Buol, de la fi nele anului 1855, nu avea să comentăm problema Basarabiei. Acesta, bineînţeles urmărind întărirea infl uenţei austriece în Principate, dar şi a da „lovitura de graţie” Rusiei, prin cedarea sudului Basarabiei către Principatul Moldovei, ceea ce însemna scoaterea „colosului moscovit” de la orice acces de la Dunăre. La această propunere şi-a dat adeziunea, atât Marea Britanie, cât şi Franţa. Impunerea acestei clauze Rusie nu a fost întâmpinată cu „entuziasm” de către diplomaţia rusă, care va căuta modalităţi „surprinzătoare” pentru a păstra sudul Basarabiei. Astfel, din momentul în care Valentin Esterhazy prezenta la Petersburg preliminariile păcii, între care figura şi cedarea unei părţi din Basarabia, s-a negociat intens pentru ca această chestiune să fie „tranşată” din timp, pentru a nu figura printre punctele, care trebuiau negociate la congresul de la Paris. Diplomaţia rusă a încercat să ofere la schimb Karsul contra Basarabiei, dar propunerea a fost respinsă cu vehemenţă, de către plenipotenţiarii britanici, în special. De menţionat, că ministrul de externe francez era înclinat să susţină propunerea rusească, în final s-a raliat opiniei majorităţii. Astfel problema Basarabiei a fost intens negociată şi până la începutul congresului de la Paris, din februarie 1856, lucru mai puţin investigat în istoriografi e. Documentele identifi cate la arhiva din Paris arată clar importanţa chestiunii Basarabiei pentru Rusia şi eforturile consistente din partea diplomaţilor ruşi din capitalele europene de a „rezolva” într-un timp scurt această problemă „dureroasă” pentru „orgoliul” ei de mare naţiune.