Lipsa documentelor şi surselor legale cu privire persoana Mariei Cantemir alimentează, în mod constant, mituri şi legende, tolerând astfel unele interpretări libere ale faptelor. Cercetarea temei „Diatele şi testamentele femeilor din secolele XVII-XIX” ne-a permis să descoperim reproduceri ale documentelor din secolul al XVIII-lea, considerate, până la ora actuală, iremediabil pierdute. În mod special sunt vizate testamentele şi scrisorile (prevederile) testamentare ale Mariei Cantemir. Cele doua tipuri de documente (izvoare narative ale epocii) prezintă un interes particular, întrucât ambele tipuri de documente sunt indisolubil legate între ele. Una dintre cele mai răspândite şi controversabile inexactităţi în literatura istorică denotă mai multe aspecte ce merită atenţia noastră. În primul rând, Maria Cantemir a scris două testamente – în anii 1725 şi 1757. Conţinutul acestora indică faptul, că Maria a întocmit ambele testamente pe motiv de boală. Mitul, conform căruia moartea Mariei este urmare a unor circumstanţe tragice şi incidentale, poate fi totalmente exclus. În ceea ce priveşte al doilea testament, acesta a fost certifi cat în cadrul Colegiului Juridic. În cele din urmă, testamentul întocmit în anul 1757 a fost validat cu ajutorul scrisorilor testamentare ale Mariei adresate fraţilor săi (Sergiu şi Matei) şi nepoţilor ei (Cantacuzino). Conţinutul documentelor, scoase de noi la lumina zilei, prezintă o valoare inestimabilă în contextul izvoarelor istorice, contribuind la elucidarea diverselor mituri şi abordări cu privire atât la viaţa Mariei Cantemir, cât şi la cea a familiei Cantemir şi a descendenţelor ei.