Comunicarea noastră vine doar să pună în discuţie problema enunţată în titlu şi anume – când Ţara Moldovei a început să exercite obligaţii fi nanciare şi materiale faţă de hanii din Crimeea? Din documentele accesibile nouă, prima menţiune sigură despre pretenţiile hanilor de a primi tribut de la domni, datează cu anul 1537, când Sahib Giray (1532-1551) cere de la Petru Rareş o „hazna mare” (казна большая, ulug hazine). Tot în acest document se spune că domnul i-ar fi răspuns hanului că e gata să-i trimită cadouri (поминки), la fel cum au fost trimise cadouri lui Mengli Giray (1466, 1469-1475, 1478-1514) şi Muhamed Giray (1515-1523), în schimb să-i fi e eliberaţi solii. Deci, actul în cauză, sugerează că Moldova ar fi exercitat anumite plăţi în Crimeea şi înainte de 1537, adică încă în perioada domniei lui Mengli Giray. Între anii 1493 şi 1509 Ţara Moldovei şi Hanatul Crimeii au fost aliate (contra Poloniei). Impunerea Moldovei la plata unor contribuţii putea fi făcută în urma deteriorării grave a relaţiilor moldo-tătare. Analiza perioadei anilor 1510-1537, arată că aceste relaţii au atins tensiune maximă în anii 1510-1514, când Ţara Moldovei s-a afl at în epicentrul luptelor pentru succesiune la tronul Imperiului Otoman, duse între Bayezid al II-lea şi fi ii săi, în special cu viitorul sultan Selim I. Aliatul principal al lui Selim a fost hanul Mengli Giray, iar baza teritorială pe care se sprijinea era Crimeea şi cetăţile Chilia şi Cetatea Albă. În 1510-1511 teritoriul Moldovei a fost invadat de mai multe ori de tătari şi armatele lui Selim, fi indcă la începutul confl ictului de succesiune, Bogdan al III-lea s-a afl at de partea lui Bayezid al II-lea. Bogdan al III-lea a respins detaşamentele tătare, iar un fi u al lui Mengli Giray chiar s-a înecat în Nistru. Totodată, domnul a încercat să-l determine pe regele polon Sigismund I să-l elibereze pe hanul Hoardei Mari, Şeyih Ahmed, ca acesta din urmă, în postură de vasal al Moldovei şi Poloniei, să fi e pus în fruntea unei noi hoarde, (creată în spaţiul dintre Nipru şi Nistru) ca să lupte împotriva Hanatului Crimeii. De asemenea, domnul a urmărit rămăşiţele armatei lui Selim, zdrobită în bătălia de la Ograsköi. Toate aceste acţiuni îndreptate împotriva prinţului otoman şi hanului de la Bahcisaray, au dus la plasarea lui Bogdan al III-lea în rândul celor mai însemnaţi duşmani ai lui Mangli Giray şi Selim. Situaţia s-a schimbat în aprilie 1512, când Bogdan este nevoit să poarte tratative cu Selim şi cu tătarii. Asupra importanţei anului 1512 în evoluţia relaţiilor moldo-otomane s-a atras atenţie în istoriografi e (începând cu Dimitrie Cantemir; de asemenea Manole Neagoe şi Gheorghe Gonţa). Însă, izvoarele poloneze arată că Bogdan al III-lea, tot atunci, a încheiat un armistiţiu/pace şi cu Mengli Giray. Din cele expuse mai sus înclinăm să credem, că anume în cadrul acestor tratative moldo-turco-tătare s-a stabilit şi obligaţia Ţării Moldovei de a efectua anumite plăţi Hanatului Crimeii. Ele deci, erau încasate de tătari cu consimţământul Porţii.