Cercetările arheologice aduc la lumina zilei vestigii şi materiale care refl ectă diverse aspecte ale vieţii cotidiene ale comunităţilor umane, permiţând reconstituirea evolutivă a activităţilor economice, sociale şi religioase ale oamenilor din perspectivă diacronică. Descoperirea în mormântul de incineraţie de la Mana (Orhei), împreună cu un bogat inventar de arme de tip Latène, piese de port şi de podoabă, distruse intenţionat, a zece falange distale (gheare) ale unui urs, arse împreună cu oasele umane, a relevat simbolismul ansamblului funerar şi existenţa unui cult al ursului la est-carpatic în cea de-a doua epocă a fi erului. În urma extinderii cercetărilor s-a văzut că deopotrivă cu descoperirea, în aşezările hallstattiene de la Cozia (Iaşi) şi Hansca (Ialoveni) (sec. X-IX a. Chr), a unor labe de urs modelate din argilă, piese din lut reprezentând ursul se întâlnesc şi în aşezările geto-dacilor (sec. III-I a. Chr.) de la Poiana (Galaţi), Cucorăni (Botoşani), Botoşana (Suceava) etc. În această suită includem şi celebrele fi gurine de la Cârlomăneşti (Buzău). În siturile carpice (sec. II-III p. Chr.), reprezentări ale ursului apar în formă de tortiţe pe vase ceramice sau capace, la Botoşani-Dealul Cărămidăriei, VlădiceniBâzgoaia (Neamţ), Pruteni (Făleşti), la Bărboasa-Gălăneşti (Bacău), MoldoveniGabăra (Neamţ), Poieneşti (Vaslui) etc., fi ind utilizate în riturile şi ritualurile funerare. Reprezentări ale ursului se găsesc şi în siturile sarmatice, fi ind realizate din argilă (Dumeni, r-nul Râşcani), lemn (Olăneşti, r-nul Ştefan Vodă) sau bronz (Bocani, r-nul Făleşti). Descoperirile unor gheare de urs în morminte de incineraţie (sec. IV-I a. Chr.) din Europa occidentală sunt frecvente. Pentru piesele de la Mana cea mai apropiată analogie o identifi căm în bogatul mormânt princiar de la Cugir (Alba). Ursul a fost venerat în calitate de mijlocitor între oameni şi zei la mai multe popoare pentru puterea şi invincibilitatea sa, calităţi râvnite şi căutate de toţi, dar în special de războinicii timpului. Se crede că însuşi Zalmoxis la origine era un zeu-urs. Un ecou al acestei atitudini faţă de urs la români sunt colindele augurale de Anul Nou şi tradiţia „Jocului Ursului”. Aşadar, călăreţul de la Mana, un bastarn de doar 14-16 ani, a fost incinerat împreună cu mantia sa princiară de urs, iar în semn de recunoaştere a înaltei poziţii ierarhice sociale, deţinută în timpul vieţii, resturile au fost depuse în situlă de bronz, la care a fost asociat echipamentul militar complet al războinicului.