În ultimul timp, în teoria relaţiilor internaţionale, o atenţie sporită se acordă fenomenelor ce ţin de cultura naţională, identitate, normele specific culturale. Curentul teoretic, cunoscut sub denumirea de “constructivism”, foloseşte în cercetările sale abordările vechi ale sociologiei referitor la aceea că în lumea socială (înclusiv în sfera relaţiilor internaţionale) faptele şi fenomenele analizate de către cercetători reprezintă nişte “constructive sociale”, comportînd un grad înalt de subiectivism. Curentul dat respinge postulatul pozitivist, care presupune existenţa factorilor empirici obiectivi, independenţi de percepţia cercetătorului. Conform acestui punct de vedere, orice factor empiric conţine, fie neclar şi implicativ, concepţiile teoretice ale cercetătorului care analizează factorul în cauză.

Recently, special attention to such phenomena, as national culture, the identity, cultural-specific norms is observed in the theory of international relations. The theoretical direction, named “constructivism”, for a long time, continues to use representations occurring in sociology that the facts and the phenomena analyzed by researchers in the social world (including sphere of the international relations) are «social constructs» and bear in themselves enough a high degree of subjectivity. This direction does not accept the positivistic postulate assuming existence of the objective empirical facts that do not depend on the researcher’s perception. According to this point of view, in any empirical fact implicitly, theoretical views of the researcher, analyzing this fact are present.