Obiectul cercetării îl constituie relația memorie culturală – identitate, în special modalitățile artistice de manifestare a unei asemenea relații în textul dramaturgic și în spectacolul teatral. Suportul teoretic, respectiv metodologia investigației are la bază paradigma memoriei culturale, după Jan și Aleida Assmann, teorii ale identității și tipologia ei (Stuart Hall ș.a.), intertextualitatea, precum și aspecte teoretice privind teatrul documentar. Metodele de investigare utilizate sunt metoda cultural-istorică, analiza discursului artistic (dramaturgic și teatral), iar noutatea cercetării rezidă în interpretarea acestui tip de discurs din perspectiva interși transdisciplinarității. Memoria culturală ca model al receptării reflexive a evenimentelor istorice și al interpretării lor din perspectiva prezentului evidențiază atât identitatea unei societăți, a unei etnii, a unui grup social cât și identitatea celui care interpretează evenimentele, faptele, în cazul nostru aceștia fiind personalitatea creatoare, personajul și receptorul discursului artistic. Din acest punct de vedere, în comunicare sunt analizate texte dramaturgice și spectacole teatrale prin intermediul cărora se reliefează o cultură a memoriei prin mijlocirea textelor artistice ce au ca temă isihasmul și neoisihasmul în credința creștină, având o funcţie importantă în mentalul colectiv sud-est și est european ( Hramul Înălțării de I. Druță, spectacolul în regia lui I. Ungureanu), organizarea foametei și a deportărilor în Basarabia postbelică (spectacolele Copiii foametei și Dosarele Siberiei, montate la Teatrul Național „Mihai Eminescu‖). În tratarea primului subiect privind memoria culturală apelăm la documente istorice și la autobiografia lui Paisie Velicicovschi. Sunt relevate lirismul, contemplativitatea şi efuziunea religioasă, care nu pot fi disociate în structura rugăciunii isihaste, transfigurate artistic prin imagini metaforice; relevăm, de asemenea, rolul intermedialității și al intertextualității, jocul actorilor în transmiterea mesajului artistic. În spectacolele Teatrului Național „M. Eminescu‖ evidențiem rolul de modelare și de re-modelare identitară (personală, etnică, socială) prin memoria trecutului pentru actorii și spectatorii acestui discurs teatral. Concluzionăm că memoria culturală și identitatea sunt categorii ce contribuie la reflectarea unor realități sociale și ale esteticii teatrale.