Principiul fundamental al artei în genere este intenţia de a transmite o concepţiune prin mijloace convenţionale; încercarea de a realiza acea intenţie constituie opera de artă: ori de ce fel ar fi concepţiunea, — înaltă sau joasă, rafinată sau primitivă, sacră ori profană, — numai câtuşi de puţin să fie o izvorâre nu voită, ci pornită fireşte din adâncimea, infinită ca şi natura ce se oglindeşte în ea, a creierului omenesc, ea merită să se arate lumii, numai să poată cum; şi dacă poate cum trebuie, atunci se va impune înţelesului altor minţi omeneşti, numai capabile să fie a înţelege. Aici stă raţiunea finală a artei umane: înţelesul omenesc. Dar câte sunt mijloacele convenţionale pentru transmiterea unei intenţii artistice? Sunt desigur multe şi mulţi critici au căutat să le clasifice. Concepţiunea creatorului de teatru se formulează în gândirile lui proprii, care sunt chiar materialul intern al artei sale, şi care, constituiesc de-a dreptul obiectul de artă desăvârşit. Arta regizorală constă în orgnizarea artistică a tuturor elementelor dintr-un spectacol, cu scopul de-a crea un tot întreg, un întreg armonios într-o creație artistică. Acest scop pe care şi-l propune regizorul îl poate obţine doar datorită conceptului regizoral. Fiecare produs artistica are ca punct de plecare un anumit concept. Conceptul regizoral într-un spectacol de fiecare dată este perceput de regizor la nivel psihologic, chiar şi intuitiv. Din acest considerent conceptul regizoral nu se restructurează în două replici, ci pe tot parcursul actului scenic. Dacă spectatorul este un receptor, un ‖ochi‖ dintr-o parte și are dreptul să afirme sus şi tare conceptul regizoral ‖întrevăzut‖ de el, atunci, regizorul este un emiţător al propriilor sale sentimente şi trăiri, sistematizate într-un concept și reflectate cu o anumită percepere și viziune asupra lucrurilor şi fenomenelor. Lexemul ―concept‖ releva felul de a vedea sau ansamblul de păreri, de idei cu privire la problemele filozofice, ştiinţifice, tehnice, literare ansamblul de prezentări şi de idei despre lumea înconjurătoare, care tinde să îmbrăţişeze toate fenomenele acesteia, natura, societatea, gândirea, omul şi locul omului în lume, într-o interpretare unitară. Viziunea regizorală devine semnificantă numai dacă marchează dincolo de convergenţa unor modele elementare, o convergenţă mai subtilă a diverselor dimensiuni psihice investite de regizor în creația sa, aceasta fiind un produs al fanteziei creatoare, care are la bază imaginea artistică. Imaginea artistică este modalitatea prin care arta îşi exercită funcţia de cunoaştere. Orice autor are propria sa viziune, modul său propriu de a-şi imagina lumea. Această perspectivă proprie oricărui creator se numeşte viziune artistică. Conceptul semantico-artistic al spectacolului este parte indispensabilă procesului de creație și constituie o componentă necesară la elaborarea conceptului regizoral și viziunii artistice. Această etapă de lucru asupra conceptului regizoral are drept obiectiv în a stabili estetica, stilistica, forma și compoziția viitorului spectacol, duce la formarea unei viziuni artistice originale, dezvoltă competențe tehnice, tehnologice și estetice noi, abordează toate aspectele conceptului artistic, de la elaborarea proiectului, până la transpunerea lui în material. Constituirea actului scenic, interdependenţa părţilor determinate de concept, de logica artistică şi menirea operei țin de organizarea compozițională a spațiului scenic. Astfel, compoziţia scenografică poate fi considerată structură scenografică determinată de conceptul regizoral și viziunea artistică a spectacolului. Conceptul regizoral, viziunea artistică și compoziția scenografică sunt interdependente, se află într-o strânsă determinare şi relaţionare.