În contextul generos pe care îl oferă tematica intitulată Învăţământul artistic – dimensiuni culturale, discuţia pe care o aduc în atenţie este axată pe etapa finală a actului de creaţie artistică: receptarea. Împlinirea deplină a produsului artistic nu poate avea loc în afara exprimării în faţa unui public. Statutul de „spectator profesionist‖ pe care îl ocupă criticul de artă – de teatru în cazul nostru specific – oferă o perspectivă paradoxal privilegiată şi, totodată, restrictivă. În procesul academic, predarea criteriilor ce pot jalona, atât din punct de vedere profesional, cât şi etic, parcursul ulterior în profesia de critic devin un tablou în continuă perfecţionare, mereu raportat la realitatea peisajului spectacular actual. Necesitatea unei aplecări aprofundate asupra studiului metodelor specifice de apropriere a ustensilelor critice devine un imperativă atâta timp cât dinamizarea genurilor şi subgenurilor performative se adresează pe din ce în ce mai multe paliere artistice şi extra-estetice. Fixarea unor linii generatoare stabile în limitele cărora poate exista o interpretare critică ce analizează actul artistic, atât în context curatorial, social, cât şi elementele strict estetice care îl compun, devine o prioritate pentru bazele unui dialog plauzibil între scenă şi sală. Pornind de la experienţa de spectator ingenuu, ce presupune activarea unilaterală a receptării de tip emoţional şi exclusiv personală, trecând prin etapele de specializare a receptării şi ajungând la obiectivarea subiectivă, sumă a tuturor acţiunilor aplicate de observaţie, decantare, interpretare, fixare, analiză şi argumentare, se poate ajunge la judecata de valoare livrată sub forma unui feedback analitic. Detaliind acest proces, îmi propun să trasez premisele unei şcoli critice în care statutul criticului de artă să fie reconsiderat în acord cu realitatea prezentului vieţii artistice; în locul autorităţii tranşante, rolul criticului poate deveni acela de entitled adviser, plasat în locul interşanjabil aflat între scenă şi sală, un mediator mercurian, ce poate contribui activ şi benefic la împlinirea calitativă a actului artistic. Premisele acestei teze sunt acelea de a urmări câteva concepte în jurul cărora se poate construi structura unui astfel de demers; orizontul de aşteptare, convenţia teatrală, obiectivarea şi fixarea electivă a feedback-ului analitic. Consider oportun contextul acestei conferinţe pentru a pune în discuţie principii de funcţionare a unui astfel de model perfectibil în sfera învăţământului artistic şi un punct de plecare solid în iniţierea unui dialog necesar pe această temă.