Fenomenul imersiunii esteticului în social, mai ales când este vorba despre faptul teatral documentar, impune tot mai mult abordarea operei de artă, implicit, a celei dramatice, din perspectiva a două concepte-cheie — „adevăr” şi „adevăr artistic”. Apărut la începutul secolului XX ca formă anticanonică, teatrul documentar a suscitat un şir de discuţii, parte din ele negând conceptul de „adevăr artistic” ca drept caracteristică a acestei manifestări spectaculare. Astfel, în articol se fac referinţe la diferite perspective (ontologică, logico-semantică, valorico-existenţială şi gnoseologică), teorii (a corespondenţei, coerenţei, operaţional-pragmatică etc.), fiind analizat, totodată, raportul „artă/teatru documentar — adevăr — adevăr artistic”.

The phenomenon of the immersion of aesthetics in the social, especially when it comes to the documentary theatrical fact, increasingly requires the approach of the work of art, implicitly, the dramatic one, from the perspective of two key concepts — „truth” and „artistic truth”. Appearing at the beginning of the twentieth century, as an anti-canonical form, the documentary theater provoked a series of discussions, some of them denying the concept of „artistic truth” as a characteristic of this spectacular manifestation. Thus, in the article, references are made to different perspectives (ontological, logical-semantic, value-existential and gnoseological), theories (of correspondence, coherence, operational-pragmatics, etc.), while analyzing the relationship „art/documentary theater — truth — artistic truth”.