Dacă în primul deceniu post-comunist prevalează dimensiunea estetică a alternativei teatrale din Republica Moldova, în perioada următoare accentul se pune pe dimensiunea politică. Timpul cere o artă participativă. O artă care se implică în dezbaterea noilor raporturi ideologice și politice. Contează spectacolul de tip intervenționist în care se resimte febra urgenței. Evident, instituțiile subvenționate în mod centralizat nu sunt interesate de spectacole cu tentă critică asupra statului. Aceasta e prerogativa proiectelor independente. Teatrele de stat își permit doar să devină din când în când gazde ale unor proiecte individuale de alternativă. Acestea conțin o teatralitate agresivă, cu joc grotesc, cu gaguri şi atracţioane, cu personaje stranii şi teme atipice. Meditaţiile despre lumea contemporană şi soarta omului în această lume sunt materializate în forme şocante. O noua realitate teatrală crează Mihai Fusu cu Poveşti de familie de Biljana Srbjianović la Teatrul Național Mihai Eminescu. Și la Teatrul Eugène Ionesco se fac experiențe atipice. Veaceslav Sambris încearcă o expresie teribilistă prin spectacolele Şefele de Werner Schwab (2009) şi Veghe de Morris Panych (2010). Mult mai puternic, însă, spiritul alternativ se manifestă în teatrele independente. Teatrul de stat și teatrul independent constituie antiteze instituționale și conceptuale. Funcția muzeistică (repertoriu clasic, canoane artistice) a teatrelor instituționalizate diferă flagrant de cea intervenționistă, cu spectacole participative a laboratorului idependent de experiențe. Practicile independenților se caracterizează prin mesaje radicale, texte extra-estetice și in progress, construcție de colaj etc. Conceput ca manifest împotriva teatrelor mari şi jucat în spaţii nonconvenţionale, teatrul alternativ valorifică texte contemporane (sau aduce personaje reale în scenă prin intermediul tehnicii Verbatim), testează noi idei, forme şi metode artistice, stabileşte o comunicare directă/interactivă cu spectatorii. În efortul creării unei contraculturi prin gesturi deseori anarhice (cum ar fi cyberpunk-ul moldovenesc Necrotitanium), teatrul underground preferă să caute noi resurse ale limbajului în estetica macabrului. Opţiunile artistice ale independenţilor sunt diferite. Ceea ce-i uneşte însă pe creatorii non-conformişti este necesitatea prezenţei în acest teatru a mesajului social. Spre deosebire de teatrele mari, ce pun miza pe texte clasice, independenţii îşi manifestă spiritul rebel prin textele contemporane care reflectă realitatea. Zona teatrală de interes major este cea a reacţiei imediate la problemele societăţii şi temele tabuizate prin intermediul teatrului documentar. În funcţie de modalitatea de abordare a problemelor spinoase ale lumii înconjurătoare, am putea diviza experienţele alternative ale teatrului social în două categorii: (1) Realitatea redată documentar, (2) Realitatea redată artistic. Diferențile apar în funcție de cum se raportează la faptul real. Faptul extras din document istoric, de la o persoană concretă, sau din altă sursă. De remarcat că teatrul alternativ din Moldova, cu foarte puţine contra-exemple, este mai degrabă unul al temelor, decât al performanţelor. Teatrul idependent mizează pe un spectru de teme incomode pentru teatrul de stat. El vorbește despre file neelucidate din istoria recentă, despre manipulare (media şi politică), violenţa în familie, trafic de fiinţe umane, despre evenimentele care nu le găsim în manualele de istorie, despre efectele perfide ale ideologiei comuniste asupra minţii individului, discriminarea homosexualilor şi presiunile sociale asupra acestora ș.a. Dar și aici am avea de spus că cele mai dureroase teme ale societății abia așteaptă să fie abordate. Printre ele se numără: pauperizarea maselor și îmbogățirea elitelor, descreșterea numărului populației, corupția la toate nivelurile, lipsa protecției sociale, furtul granturilor acordate de Uniunea Europeană de către cei aflați la conducerea țării, creșterea criminalității, asistența medicală proastă, presiunea religiei asupra vieții culturale, devastarea clădirilor istorice, privatizarea spațiilor publice etc. Din aceste motive teatrul alternative din Republica Moldova nu poate fi pus alături de acea alternativă bazată pe estetism și pe angajament politic deopotrivă, pe care o urmărim în Polonia, Rusia, Ţările Baltice, Georgia. Deseori, în Moldova, procesul colectării documentelor este mai cpmplex și mai interesant decât rezultatul artistic.