Perioada de tranziţie a Republicii Moldova de la economia dirijată (planificată) la cea liberă (democratică) în ultimii 30 de ani a fost marcată cu mai multe lucruri: a veniturilor, a volumului producţiei industriale şi agricole apariţia noilor ramuri în economie şi mai ales scăderea dramatică a populaţiei. Referindu-ne la perioada anilor 1991 în republică învăţau, activau, aveau locuri de muncă, se conducea statul având o politică economică internă şi externă echilibrată cu cele cca 4 milioane de cetăţeni, care în ultimii 30 de ani au scăzut aproximativ în jumătate. Din ţară au plecat aproape jumătate din ei. Fiecare astăzi poate pune întrebarea: Cine şi cum a guvernat această ţară în ultimii 30 de ani? A fost, este şi va fi lupta tuturor cetăţenilor pentru nivelul înalt de viaţă în care în prin plan fiecare înaintează asigurarea salariilor şi pensiilor. Practic, în timp de 20 de ani nu a crescut numărul muncitorilor. Dacă în anul 1991 salariul mediu în Republica Moldova era cca 450 ruble lunar, echivalent la aproape 2000 lei de astăzi, ulterior veniturile lor reale în ultimii 10 ani până în 2001 au rămas neschimbate. Se poate de mai întrebat, dar pe cine, din ce cauză au plecat moldovenii în diferite ţări a Europei? Moldovenii au simţit că în ţară sistemul economic nu este dirijat dar a rămas în haosul democraţiei şi nici o şansă moldovenii nu vedeau ca acest sistem economic să fie reanimat. În acelaşi timp cei care au rămas în ţară au moştenit o agricultură cu care nu se putea face nimic şi cu industrie agroalimentară care nu puteai spune că-i industrie anume aceste situaţii care au creat o sărăcie în ţară practic i-au determinat pe oameni să părăsească ţara. Speranţa lor era pierdută. Au supravieţuit cu cea mai mizer salariu în mărime de 2000 lei pe lună.