Războiul și pacea au fost de-a lungul secolelor unele dintre marile teme ale literaturii universale. Războiul, reprezentând unul dintre cele mai marcante existențe umane, este considerat un fenomen specific rasei umane și un lucru inevitabil, a fost glorificat, dar și respins, interpretat ca un amestec de bine și rău, de glorie și oroare, de eroism și lașitate, de mânie și căldură, de fidelitate și trădare. Articolul scoate în evidență originalitatea scriitoarei beloruse Svetlana Aleksievici în abordarea experienței războiului nu doar din punct de vedere istoric și al faptelor eroice, ci din punct de vedere psihologic și emoțional. În articol mai sunt prezentate elemente de analiză ce pot fi utilizate în timpul studierii cărții documentare „Războiul nu are chip de femeie” de către elevi în clasa a XII-a, disciplina: Literatura universală.

War and peace have been some of the great themes of universal literature for centuries. War, being one of the most remarkable human existences, is considered a phenomenon specific to the human race and an inevitable thing, it was glorified but also rejected, interpreted as a mixture of good and evil, glory and horror, heroism and cowardice, of anger and warmth, of faithfulness and betrayal. The article highlights the originality of the Belarusian writer Svetlana Aleksievich in approaching the experience of war not only from a historical and heroic point of view, but also from a psychological and emotional point of view. The article also presents elements of analysis that can be used during the study of the documentary book War has no face of women by students in the twelfth grade, the discipline: Universal literature.