Arheologia juridică reprezintă un domeniu interdisciplinar care a contribuit enorm în perioada contemporană la rezolvarea cazurilor de crime contra umanității. Datorită eforturilor arheologilor juridici, masacre ca cele din spațiul fostei Iugoslavii, dar și din alte teatre relativ recente de război (Africa, Orient), au putut fi probate, iar făptașii, deși nu în totalitate, au fost aduși în fața justiției. Fiind un domeniu de cercetare care ființează doar de două decenii ca disciplină de sine stătătoare, arheologia juridică are încă în față o sarcină uriașă pentru a scoate la lumină dovezile despre crimele care au fost înfăptuite de diferite regimuri politice din Europa, dar și din alte părți ale lumii, de dictatori nemiloși sau de executanți mânați de fanatism și cruzime. Nici spațiul românesc nu a fost scutit de astfel de atrocități. Rămase multă vreme tăinuite cu complicitatea autorităților de stat sau folosite în scop propagandistic în funcție de culoarea politică a regimului care le instrumenta, crimele, torturile, violurile, jafurile, samavolniciile de tot felul nu au putut fi cercetate în mod științific în contextul real al împrejurărilor istorice în care s-au produs, care le-au germinat existența și declanșat evoluția. În România secolului XX conflictul dintre cele două ideologii extreme, fascismul și comunismul, a generat începând cu sfârșitul deceniului trei, o serie de violențe a cărei intensitate, cantitate și macabră diversificare avea să atingă apogeul în ceea ce istoriografia a reținut ca fiind „obsedantul deceniu” – perioada anilor ‘50. Momentan în România nu există studii în arheologie criminalistică. Formarea viitorilor experți se face „din mers” prin aportul unor arheologi cu experiență care de câțiva ani au acoperit cu mari dificultăți și sacrificii personale acest domeniu de activitate. Aceasta în condițiile în care în Occident conceptul de arheologie judiciară este supus deja unui proces de revizuire critică.