Comunicarea este dedicată instituțiilor evreiești de caritate: spitale, orfelinate, aziluri din Chișinău, precum și locului lor în istoria orașului. Civilizația evreiască se distinge prin atitudinea sa specială față de caritate. Tradițiile de sprijin individual și comunitar pentru văduve și orfani, bolnavi și neputincioși, vârstnici și săraci au fost și rămân un factor important în viața socială evreiască. Societățile de binefacere erau asociații voluntare, independente de comunitate; veniturile lor constau în principal din cotizațiile membrilor, donații unice și doar într-o mică măsură – din chetă. Deseori, astfel de societăți atrăgeau în rândurile lor toți sau aproape toți evreii bogați din localitate, devenind astfel cele mai mari asociații evreiești. O parte semnificativă a organizațiilor caritabile de tip tradițional sau semi-tradițional create anterior au intrat sub egida lor; în plus, au existat multe instituții de caritate publice noi, instituții de învățământ, asociații de cooperare, fonduri de ajutorare a victimelor pogromurilor și refugiaților. În Imperiul Rus, precum și in Basarabia, până la sfârșitul secolului al XIX-lea, caritatea evreiască era strâns legată de comunitate. Regulamentul privind cheta, publicat în 1844 și valabil până în 1917, prevedea că încasările din cheta obligatorie ar trebui folosite, printre altele, pentru „obiecte de binefacere și caritate”. Evreimea din Basarabia, în cea mai mare parte, nu era foarte bogată. Analiza repartizării ocupațiilor evreilor în Basarabia, conform rezultatelor primului recensământ al populației din Rusia din 1897, arată că doar aproximativ 30% din populația evreiască din provincie (jumătate din bărbați și doar 10% dintre femei) își câștigau de sine stătător existența. La Chișinău comunitatea evreiască, relativ bogată, avea în permanență grijă de a susține cele mai vulnerabile părți ale societății: văduve, orfani, bătrâni solitari.