Observăm că, în ultima perioadă, conceptul de elită a pătruns tot mai mult în limbajul cotidian românesc. Dacă inițial acest cuvânt era folosit pentru a desemna bunuri, produse de cea mai înaltă calitate, astăzi poate fi atribuit și așa-numiților oameni aleși ai societății. Analizând numeroase materiale publicate, în mod special lucrările etnologului și folcloristului român Simion Florea Marian, am constatat că conceptul de elită apare și în mentalitatea tradițională românească, deși nu neapărat definit cu termenul elită. Analizând aspectul respectiv prin prisma tradițiilor și obiceiurilor de familie (botez, nuntă, înmormântare) din trecut, putem releva faptul că, în conformitate cu mentalitatea tradițională românească, în mediul social tradițional românesc existau unele persoane, care erau considerate mai deosebite, mai alese decât restul societății. Aceștia puteau fi persoanele de conducere a comunității, oamenii mai avuți, dar, nu în ultimul rând, și persoanele care aveau un nivel spiritual mai înalt, ei fiind considerați înțelepții satului. Dintre ultimii făceau parte bărbații maturi, care instruiau ceata de feciori, numiți în mai multe localități tată de feciori, femeile care consiliau fetele mari, adunate în șezătoare, feciorii care ajungeau să fie șefi ai cetelor de feciori etc. Cei considerați de elită, datorită faptului că erau mai înstăriți, erau remarcați și în aspect ritual. De exemplu, fiind considerat cel mai bun gospodar, bărbatul sau feciorul care ieșea primul la arat, devenea protagonist în cadrul ritualic al sărbătorilor de 40 de sfinți; cei mai avuți erau luați drept nași la botezuri și cununii; obiceiurile desfășurate în familiile lor aveau mai mult fast etc. Conceptul de elită, reieșind din analiza numeroaselor lucrări care au tangență cu tema de cercetare, se asociază, așadar, cu acele persoane care ocupă o poziție importantă în societate, în virtutea faptului că se trag dintr-o viță mai aleasă sau pentru că au calități gospodărești și spirituale deosebite.