Titulatura prezentului eseu poate să pară, desigur, excesivă, întrucât nu intenționăm să realizăm aici un studiu complet şi coerent asupra hermeneuticii românești de ieri și de azi, ceea ce ar excede nu atât competențele noastre, cât şi – mai ales corsetul limitativ al prezentei expuneri. Consecvenți convingerii noastre – devenită aici ipoteză de lucru – conform căreia spaţiul românofon (România și Republica Moldova) reprezintă un important centru de emergență hermeneutică, ne propunem să venim acum cu acest eseu consacrat exclusiv acestei teme. Așa încât, atât din considerente de ordin compozițional (structura materialului), cât și din cele de ordin sentimental (evidențierea vechimii și relevarea importanței hermeneuticii românești), am decis să investigăm tradiția preocupărilor de hermeneutică în spațiul cultural național, de la începuturi și până în a doua jumătate a secolului al XVII-lea, când este atestată apariția, în Apusul Europei, a celei dintâi lucrări având în titlu termenul hermeneutică. Procedând astfel, am intenționat să demonstrăm, subliminal, că și în această privință cultura română – în ciuda vitregiei vremurilor – a fost sincronă preocupărilor similare ale Occidentului… Obiectivul studiului de față este, așadar, acela de a argumenta că, actualmente, hermeneutica românească nu este cu nimic mai prejos decât aceea din centrele de emergență cu îndelungată tradiție (pe care le-am prezentat, în detaliu, cu alt prilej), că au existat și la noi, în ultima jumătate de mileniu, preocupări și înfăptuiri notabile și că, în sfârșit, mai ales de vreo jumătate de secol încoace, hermeneutica românească a ajuns să respire în drumul mare al culturii europene, obținând astfel drept de cetate în contextul realizărilor mondiale în domeniu…

The title of this essay may seem, of course, excessive, since we do not intend to carry out here a complete and coherent study on the Romanian hermeneutics of yesterday and today, which would exceed not only our competences, but – especially – the limiting corset of the present exposures. Consistent with our conviction – which has become here a working hypothesis – according to which the Romanian-speaking space (Romania and the Republic of Moldova) is an important center of hermeneutic emergence, we propose to come with this essay devoted exclusively to this topic. So, both for compositional reasons (material structure) and sentimental ones (highlighting the age and the importance of Romanian hermeneutics), we decided to investigate the tradition of hermeneutics concerns in the national cultural space, from the beginning and until the second half of the seventeenth century, when the occurrence, in the West of Europe, of the first work bearing the term hermeneutic is attested. In doing so, we intended to demonstrate, subliminally, that in this regard, too, the Romanian culture – despite the hardships of the times – was synchronous with the similar concerns of the West ... The objective of the present study is, therefore, to argue that, at present, Romanian hermeneutics is by no means better than that of the long-standing emergence centers (which I presented in detail for another occasion), that in the last half millennium, there have been notable concerns and achievements, and finally, especially for about half a century since then, Romanian hermeneutics has come to breathe in the great way of European culture, thus gaining the right to be a fortress in the context of global achievements in the field ...