Figura Patriarhului Justinian Marina este una emblematică pentru analiza raporturilor dintre Biserica Ortodoxă Română și Stat, redefinite după instituționalizarea și legitimarea regimului comunist în România. Confruntat cu noul cadru politic creionat de sovietizarea statului român și conștient de deficiențele pe care le avea Biserica la moment, nou alesul Patriarh s-a pronunțat pentru raportarea Bisericii Ortodoxe Române la politica noului regim, prin punerea bisericii în slujba societății, ca o formulă de adaptare și existență a instituției ecleziastice în condițiile unui regim ateu. Adoptând tradiția bizantină a integrării Bisericii în cadrul cât mai cuprinzător al statului, Patriarhul Justinian acreditează ideea unei autonomii a bisericii în raport cu acesta prin politica apostolatului social. Cuvântările și pastoralele Patriarhului Justiniаn prezintă о echilibristică între preocuparea cа învățăturа bisericii să nu fie cоmprоmisă și grija cа liderii cоmuniști să аudă ceeа ce doreau, fiecаre gest de cоmprоmis аscunzând însă, în spаtele său ideeа оbținerii unui аvаntаj pentru biserică, luсru care și-а găsit еxprеsiе în mеnținеrеа unor drеpturi pentru biserică imposibile în аltе stаtе сomunistе.

The figure of Patriarch Justinian Marina is an emblematic one for the analysis of the relationship between the Romanian Orthodox Church and the State, which was redefined after the institutionalization and legitimation of the communist regime in Romania. Faced with the new political framework shaped by the Sovietization of the Romanian state and aware of the limitations of the Church at the time, the newly elected patriarch adjusted the Romanian Orthodox Church to the policy of the new regime, therefore he put the church in the service of society. It was the only solution to ensure the existence of the ecclesiastical institution in conditions of an atheist regime. Adopting the Byzantine tradition of integrating the Church into the most comprehensive framework of the state, Patriarch Justinian attributes the idea of an autonomy of the church in relation to it through the policy of social apostolate. The speeches and pastorals of Patriarch Justinian were a balance between the concern that the doctrine of the church should not be compromised and the fact that the communist leaders should hear what they want. As a result, each gesture of commitment materialized in the preservation of church rights. It was impossible to safeguard these rights in other communist states.