Românii nu au făcut parte, prin tradițiile și istoria lor, din clubul marilor navigatori ai lumii, în ciuda faptului că au trăit lângă mari ape ale Europei cum sunt Dunărea, Siretul, Prutul, Oltul, Mureșul si Marea Neagră. Românii au descoperit mult mai târziu decât alți europeni pasiunea călătoriilor pe mare și, odată cu aceasta, și interesul pentru ambarcațiuni. Mijlocul secolului al douăzecilea a fost martorul schimbării: plutele aducătoare de lemn din inima munților Moldovei mai aproape de gurile Dunării, la Galați, au rămas doar în paginile cărților de istorie. Transportul pe apă a început să beneficieze de ambarcațiuni din ce în ce mai complexe, cele mai multe dintre ele fiind construite în România și, mai cu seamă, la Galați. Odată cu dezvoltarea domeniului ingineresc (teoretic și aplicat) s-a conturat și s-a consolidat și vocabularul specific atât arhitecturii cât și construcțiilor navale. Structura etimologică a acestui vocabular face obiectul prezentei lucrări.

The traditions and history of the Romanians show them not to have been members of the exquisite club of great navigators of the world, despite spending their lives close to great rivers of Europe such as the Danube, the Siret, the Prut, the Olt, and the Mures or the Black Sea. Romanians discovered the passion for voyages and the interest boats much, much later than other Europeans. The middle of the twentieth century witnessed a radical change: the rafts carrying the logs from the forests in the heart of the Moldavian Mountains to the mouths of the Danube, at Galati, are now mere illustrations hidden between the covers of history books. More and more complex boats were being used for shipping purposes and most of them had been built in Romania and more exactly at Galati. As naval architecture and shipbuilding were being developed by numerous contributors, a vocabulary peculiar to both naval architecture and shipbuilding was growing and consolidating. The etymological structure of this vocabulary will be described in the current paper.