Every branch of science has its terminological apparatus. This apparatus is evolving permanently. The literature, literary critics have their own metalanguage. Taking into consideration the fact that the literary critics didn‘t stop to renovate and to review its apparatus, it had sometimes vertiginous or passive periods in evaluation. As for example the period La Nouvelle critique. Within the analysis (commentary, interpretation, glossary, exegesis) of a literary text, the exegete used a series of academic terms, sometimes sophisticated, which weren‘t fixed in the lexicographical sources, or were defined superficially. A thorough lecture of the critical texts volens nolens obliges us to decipher the value of some known variables in a very simple way – by the expression ―literary terms‖. The traditional stylistic devices which come from the ancient rhetoric and the tropes are fixed and defined by the lexicographical sources. But modern texts offer a large set of terms that are recently added, less clear, being defined and fixed sporadically: tactisme, isolexisme, autruisme, brouillage, syntaxique, rappel syntagmatique, écho rythmique, mixage, musication. The goal of this article is to convince the competent reader that he/she could not remain impartial towards these terms with neological character without which we cannot decode the literary terminology. Moreover their non-lexicography makes the future dictionaries to remain incomplete ―from birth‖. We are highly convinced that we cannot pass indifferently – we should take concrete decisions in fixing and defining the terms of neological character within reasonable limits of the contemporary lexicography.

Fiecare ramură a ştiinţei are aparatul său terminologic. Acest aparat este într-o evoluţie permanentă. Literatura, critica literară îşi are şi ea meta-limbajul său. Dat fiind faptul că critica literară n-a încetat niciodată să se renoveze, să-şi revadă aparatul său, ea a cunoscut perioade mai vertiginoase şi mai pasive în evaluare. E destul să ne amintim aici de perioada La Nouvelle critique. În timpul analizei (comentariului, interpretării, glosării, derodării, exegezei) unui text literar exegetul recurge la o serie de termeni savanţi, câteodată sofisticaţi, care ori n-au fost încă fixaţi de surse lexicografice, ori au fost definiţi superficial. O lectură mai atentă a textelor critice volens nolens ne obligă să descifrăm valoarea unor cunoscute pur şi simplu prin sintagma „termeni literari‖. Figurile stilistice tradiţionale, care îşi trag rădăcinile din retorica antică, tropii sunt fixate şi definite de sursele lexicografice. Dar textele moderne ne oferă o gamă largă de termeni mai recenţi, mai puţin clari, care sunt sporadic fixaţi şi definiţi: tactisme, isolexisme, autruisme, brouillage, syntaxique, rappel syntagmatique, écho rythmique, mixage, musication. Scopul acestui articol este de a convinge cititorul avizat, că este imposibil să rămână nepărtinitori faţă de aceşti termeni cu caracter neologic fără care nu putem descifra evoluţia terminologiei literare. În plus şi nelexicografierea acestora fac ca viitoarele dicţionare „chiar de la naştere‖ să rămână incomplete. Părerea noastră este una concretă: nu putem trece indiferenţi şi trebuie să luăm decizii concrete în fixarea şi definirea terminilor cu caracter neologic în limitele rezonabile ale lexicografiei contemporane.