Medalii din ceramică, aflate în patrimoniul MNEIN
Închide
Articolul precedent
Articolul urmator
209 3
Ultima descărcare din IBN:
2023-03-28 16:04
Căutarea după subiecte
similare conform CZU
069.51:737.2:738(478) (1)
Muzee. Expoziții permanente (505)
Arte plastice (429)
SM ISO690:2012
CIOBANU, Constantin. Medalii din ceramică, aflate în patrimoniul MNEIN. In: Perspective contemporane în etnologie, muzeologie şi ştiinţele naturii: Programul și rezumatele comunicărilor, Ed. Ediția XXXII, 22 octombrie 2021, Chişinău. Chisinau, Republic of Moldova: Editura „Lexon-Prim”, 2021, Ediția XXXII, pp. 14-15. ISBN 978-9975-3268-3-4.
EXPORT metadate:
Google Scholar
Crossref
CERIF

DataCite
Dublin Core
Perspective contemporane în etnologie, muzeologie şi ştiinţele naturii
Ediția XXXII, 2021
Sesiunea "Perspective contemporane în etnologie, muzeologie şi ştiinţele naturii"
Ediția XXXII, Chişinău, Moldova, 22 octombrie 2021

Medalii din ceramică, aflate în patrimoniul MNEIN

CZU: 069.51:737.2:738(478)

Pag. 14-15

Ciobanu Constantin
 
Muzeul Naţional de Etnografie şi Istorie Naturală
 
Disponibil în IBN: 27 octombrie 2021


Rezumat

Ceramica (din greacă κεράμιον Keràmion) este un material obținut prin modelarea și arderea argilei. Aceeași denumire este atribuită și tehnicii de fabricare a obiectelor prin modelarea și arderea argilei, denumită și arta ceramicii. Arta ceramicii este știința și arta de a realiza obiecte din materiale anorganice, non-metalice, care devin dure și durabile prin încălzirea la temperaturi ridicate a unui amestec de compoziție specială, căruia i s-a dat anterior arderii o formă de obiect util sau decorativ. Un domeniu mai puțin cunoscut sunt medaliile din ceramică, porțelan sau gresie maro Böttger, deși asemenea piese au fost proiectate, modelate și produse în cele mai variate dimensiuni și forme, inițial, la fabrica de porțelan din Meissen (Germania), iar apoi la alte fabrici de ceramică din Europa încă în secolul XVIII. Această activitate este înregistrată și în Republica Moldova. Ideea utilizării lutului pentru a fabrica medalii a fost lansată în secolul XX, când s-a modificat esențial scara valorilor umane. Arta decorativă, în această perioadă, capătă o altă valoare artistică, schimbându-și substanțial imaginea estetică. În Moldova apare ceramica artistică, etapă marcată de opere importante ca valoare artistică și estetică. Anume acest aspect îl depistăm, când analizăm piesele din ceramică, ce imită medaliile din metal, și care comportă aceeași misiune, cu excepția faptului că nu sunt acordate la nivel oficial, fiind, de fapt, o mărturie a interesului manifestat de societate. Colecția de medalii din ceramică, aflată în Muzeul Național de Etnografie și Istorie Naturală, include mai puțin de o sută de piese, dar studierea acestora ne permite să stabilim cine a făcut primele probe în domeniu, cine a stat la temelia utilizării ceramicii pentru fabricarea de medalii comemorative. Nu mai puțin interesantă este tematica/subiectul acestor medalii, confecționate, de regulă, fără implicarea autorităților, deci nu au fost subordonate unor clișee ideologizate. Primele medalii din ceramică, aflate în colecția muzeului, sunt datate cu anul 1982, fiind confecționate de meșterul popular V. Sosnovțev, după care practica a fost preluată de Fabrica de ceramică din Ungheni.