Articolul precedent |
Articolul urmator |
246 4 |
Ultima descărcare din IBN: 2023-06-15 21:59 |
Căutarea după subiecte similare conform CZU |
792.2 (24) |
Teatru. Artă scenică. Reprezentații teatrale (521) |
SM ISO690:2012 KHALIL-BUTUCIOC, Dorina. „(Mono)dramele unor necunoscute” din Sala Studio a Teatrului Național „Mihai Eminescu” din Chișinău. In: Studii culturale, Ed. 3, 28 septembrie 2021, Chişinău. Chișinău, Republica Moldova: Fox Trading SRL, 2021, Ediția 3, p. 55. ISBN 978-9975-3358-7-4. |
EXPORT metadate: Google Scholar Crossref CERIF DataCite Dublin Core |
Studii culturale Ediția 3, 2021 |
|||||
Simpozionul "Simpozionul naţional de studii culturale" 3, Chişinău, Moldova, 28 septembrie 2021 | |||||
|
|||||
CZU: 792.2 | |||||
Pag. 55-55 | |||||
|
|||||
Descarcă PDF | |||||
Rezumat | |||||
Monodrama reprezintă o mare provocare pentru orice actor, care, în cadrul convenției scenice și al jocului dramatic, își asumă responsabilitatea în mod absolut solitar de a trăi și de a reda lumile interioare ale personajului/lor într-un moment de răscruce al existenței sale/lor. „În căutarea eului pierdut” se avântă și personajele feminine în monospectacolele din Sala Studio „Valeriu Cupcea” a Teatrului Național „Mihai Eminescu” din Chișinău. Acest lucru ni l-a demonstrat cu o probă de talent de înaltă calitate Diana Decuseară în monodrama Mi-e frică de Marea Neagră (2010), după piesa Nudiștii de Irina Nechit, regizor Vitalie Drucec. Dedicat problemelor și condiției femeii în societate, spectacolul infirmă atât imaginile tradiționale asociate feminității, cât și atitudinea mizantropă și misogină într-o societate patriarhală. Frământările interioare ale Îndrăgostitei din spectacolul Scrisoarea unei necunoscute (2014) după Stefan Zweig, în regia lui Nugzar Kipanidze (Georgia), sunt redate cu o mare încărcătură emoțională de Anna Tkacenko. Transformarea dramatică și scenică a eroinei este evidentă prin gama întreagă de sentimente pe care le exteriorizează: naivitatea copilăriei, dragostea adolescentină, iubirea tinereții, instinctul matern, decepțiile maturității. Ghemul vieții „Păsării Măiestre a cântului românesc” este depănat iscusit de Ecaterina Mardari în monospectacolul Maria Tănase. Aș muri, moartea nu-mi vine (2017), regie Nelly Cozaru. Actrița își poartă cu măiestrie personajul pe drumul vârstelor vieții omenești, adunând picătură cu picătură momente dramatice în paharul transfigurărilor sale. Tonalitățile monologurilor actrițelor sunt subtile și adecvate, echilibrând umorul și ironia cu tristețea omniprezentă, fără să gliseze în patetic. Cele trei spectacole sensibilizează spectatorii și îi invită de la o terapie colectivă până la o participare cathartică. |
|||||
|