În articol este abordată problema memoriei genului dramatic în viziunea regizorală a lui Alexandru Cozub de la Teatrul Național „Mihai Eminescu” din Chișinău. Regizorul realizează artistic memoria culturală printr-o privire actuală asupra dramaturgiei naționale din anii 1960-1970, demonstrând astfel nu doar identitatea sa artistică, dar și cea personală, în special, prin accentuarea valențelor unor forme prototeatrale în structura acțiunii scenice, ca și prin reliefarea aspectelor de natură psihanalitică, filosofică a discursului artistic spectacular. Apelând la metoda comparativ-istorică și a istoriografiei teatrale, am analizat spectacolele lui A. Cozub, montate în baza dramaturgiei generației de creație menționate, demonstrând specificul viziunii artistice a regizorului și, totodată, modul de afirmare a discursului teatral ca dimensiune identitară: regizorală, actoricească etc. Se evidențiază conceptul artistic regizoral și scenografic la nivelul spațiu-timp al acțiunii, la cel al subtextului, precum și rolul contextualității spectacolelor (montate în anii 1960-1980 și în 2010-prezent). Un rol important revine modului de receptare a discursului de către spectator care, de asemenea, își modelează sau își remodelează propria identitate în/ prin acest tip de comunicare. În acest context, am apelat la cronici teatrale, recenzii, interviuri, precum și la propria experiență de spectator întru relevarea specificului spectacolelor și atitudinea diferitor receptori asupra discursului teatral. În abordarea problemei ne-am orientat și la conceptul de memorie culturală înțeles ca proces continuu prin care „societățile își proiectează imaginea despre sine și își perpetuează identitatea peste generații” (J. Assmann). Iar teatrul și, respectiv, viziunea artistică a regizorului contribuie la afirmarea unor noi paradigme culturale în valorificarea și perpetuarea memoriei genului dramatic.