Politica culturală a statului sovietic a fost elaborată în baza doctrinei leniniste a reflectării realității și a rolului dominant al conștiinței în viața socială. Ea a avut drept scop crearea unei culturi ce ar susține și ar consolida sistemul sovietic. Această politică a fost pătrunsă de spiritul luptei de clasă a proletariatului în vederea edificării socialismului și a comunismului și creării „omului nou”. Componentele principale ale politicii culturale sovietice au fost: dictatul de partid, monopolul ideologic, birocratismul, mecanismul autoritar de adoptare a deciziilor, detașarea organelor sovietice de masele largi ale populației, nivelul redus de cultură al conducătorilor de partid și de stat. În RSS Moldovenească la acestea s-au adăugat: politica „moldovenismului”, denunțarea moștenirii comune românești, impunerea forțată a limbii ruse la toate nivelele, atitudinea ostilă față de intelectualitatea de formație românească, promovarea cadrelor cu precădere de etnie rusă sosite din afara republicii, fidele ideilor comuniste, crearea unui sistem birocratic enorm etc. Un rol vitreg în această politică l-a avut atitudinea față de patrimoniul etnografic. Pe parcursul istoriei poporul nostru a creat mai multe obiecte și obiective etnografice din categoria patrimoniului etnografic material – vetre de locuit ale satelor, târgurilor și orașelor ; moșii cu terenuri arabile, păduri, iazuri și pășuni, crame ; edificii de cult, cimitire, anexe gospodărești, ateliere, fântâni, stâne, poduri, punți, locuințe cu toate componentele etc., instalații tehnice (mori, oloinițe, roți pentru irigare) etc. Toate acestea au avut o soartă tragică sub dominația regimului sovietic. Patrimoniul etnografic imaterial, reprezentat de totalitatea creațiilor tradiționale, autentice, pe care comunitățile, grupurile și, după caz, indivizii le recunosc ca parte indispensabilă și integrantă a tezaurului lor cultural, a putut fi păstrat într-o măsură mai mare, în pofida vicisitudinilor timpului.