În mediul tradițional românesc ceata de feciori își desfășoară activitatea pe tot parcursul anului, îndeplinind nu doar funcții participative, ci și funcții organizatorice. Ceata de feciori are în frunte un conducător, numit diferit, în funcție de zonă sau de localitate: vătaf, staroste, cămăraș etc. Acesta este ales, de obicei, la ultimele hore, organizate înainte de Postul Crăciunului și își păstrează funcția pe tot anul. Criteriile de alegere a șefului cetei de feciori sunt, cu prevalare, de ordin spiritual: cunoașterea tradiției (semnificația și desfășurarea evenimentelor), experiența de participare (fapt ce presupunea cândva un grad mai avansat de inițiere), moralitatea, corectitudinea și, nu în ultimul rând, capacitățile organizatorice. Analiza materialelor publicate și a cercetărilor de teren demonstrează că în perioada ce preceda sărbătorile de iarnă și în cadrul derulării acestora, ceata de feciori consacra mult timp pregătirilor pentru inițieri și inițierilor propriu-zise, manifestându-se ulterior ca inițiați, care funcționau în interesul întregii comunități, urând/programând binele, la început de an, pentru fiecare gospodărie și persoană. În perioada ciclului Pascal accentele activității cetei de feciori se deplasează spre îndeplinirea funcțiilor de inițiați, care au sarcina de a proteja echilibrul energetic al comunității la trecerea echinocțială de primăvară, când lumina depășește întunericul (dansurile „Arcanul”, „Călușarii”, diverse obiceiuri cu focul viu și roți de foc în susținerea Soarelui, cu personaje cabaline, imaginea mitologică a calului fiind solidară cu anotimpul cald, precum și cu fecunditatea, asigurată de virilitate etc.). Ceata de feciori este responsabilă și de organizarea horei și leagănului/scrânciobului de a doua zi de Paști – eveniment de relansare a căsătoriilor și a timpului de fecunditate universală. Hora de Rusalii, cu participarea demnă de remarcat a Călușarilor, încheie activitățile principale ale cetei de feciori din perioada ciclului Pascal.