Analizând spațiul actual pe care îl tranzităm, înțelegem că comunitățile profesionale din trecut priveau conceptul de responsabilitate socială sub un alt unghi decât noi. Acest lucru devine un instrument esențial pentru modificarea stilului de viață al societății contemporane și, de asemenea, un mecanism adecvat pentru dezvoltarea modei și designului vestimentar. Societatea, la o anumită etapă, prin modernizarea sa, a generat o hipermodernizare marcată de hipertehnologie, hiperproducție și hiperconsum, inclusiv în domeniul modei, iar ca efect și designul a ajuns să fie construit în termeni de consum. La altă etapă, globalizarea a amplificat aspectul hiperbolic al hipermodernității. Astfel, apare noul sistem de reguli în procesul de creație, în principal, în proiectarea conținutului conceptual al colecției vestimentare, când joncțiunea dintre artă și tehnică, industrie și creativitate devine parte fundamentală în sinteza designului modern. Dar care sunt mijloacele prin care proiectarea vestimentară, în lumina noilor abordări teoretice și practice, poate fi circumscrisă în hipermodernitate? La etapa dată se afirmă invenții, clasări și expuneri ale unor noi tendințe de proiectare datorate schimbărilor tehnologice și extinderii universului virtual. Una dintre atitudinile promițătoare este jocul cu structura și funcția obiectului devenite inutile în lumina noilor perspective, caracterizate de alterare tot mai rapidă și nevoia excesivă de a le înlocui. Acest demers susține un discurs cu privire la următoarea ipoteză: din cauza rapidității schimbări socio-culturale, hipermodernismul care a marcat profund domeniul modei presupune că designul, în special cel vestimentar, urmează să se insereze în fiecare aspect al contemporanului, al vieții individului și să dezvolte o legătură ireversibilă cu realul vieții. Societatea de consum încearcă să-și găsească marcherii specifici, amestecând tot ceea ce există: stiluri și expresii artistice, modalități de a construi realitatea, inclusiv cea vestimentară. Suntem martorii vii ai retro-culturii, iar proiectarea colecțiilor vestimentare trebuie să devină o cercetare culturală autentică, un modus vivendi al noii generații de creatori de modă.