Teoria paralelismului în creația pictorului Ferdinand Hodler
Închide
Articolul precedent
Articolul urmator
446 7
Ultima descărcare din IBN:
2024-03-08 12:04
Căutarea după subiecte
similare conform CZU
75.071.1(4)(092) (1)
Pictură (405)
SM ISO690:2012
STARŢEV, Ala. Teoria paralelismului în creația pictorului Ferdinand Hodler. In: Învățământul artistic – dimensiuni culturale, 23 aprilie 2021, Chişinău. Chișinău, Republica Moldova: Academia de Muzică, Teatru și Arte Plastice, 2021, Vol.2, pp. 43-45.
EXPORT metadate:
Google Scholar
Crossref
CERIF

DataCite
Dublin Core
Învățământul artistic – dimensiuni culturale
Vol.2, 2021
Conferința "Învăţământul artistic – dimensiuni culturale"
Chişinău, Moldova, 23 aprilie 2021

Teoria paralelismului în creația pictorului Ferdinand Hodler

The theory of parallelism in the creation of the painter Ferdinand Hodler

CZU: 75.071.1(4)(092)

Pag. 43-45

Starţev Ala
 
Academia de Muzică, Teatru şi Arte Plastice
 
 
Disponibil în IBN: 24 septembrie 2021


Cuvinte-cheie
pictură modernă, simbolism, culoare, contur, paralelism


Teza

Ferdinand Hodler (1853-1918) a fost primul mare pictor modern al Elveției. A reușit să se distanțeze complet de provincialismul țării sale de origine, în timp ce a rămas acolo, pe când ceilalți artiști elvețieni de talie internațională, precum J.-E. Liotard, H. Fuseli, Ch. 25 E- (1910). În simbolism obiectele sunt aplatizate, simplificate, reduse la modele schematice. Orizontalitatea devine cheia de înțelegere a acestui gen aparte de pictură. Dincolo de evidenta, aproape realista redare a ierbii, apei, muntelui, cerului, norilor, lucrarea susnumită poate fi percepută ca o expunere a benzilor ritmice de culoare. Orizontalul pentru F. Hodler înseamnă moartea, temă comună în opera simboliștilor, însă în această lucrare, moartea nu înseamnă sfârșit, ci o parte din ciclurile continuității vieții, exprimate prin simetria formelor la nivelul pământului și al norilor. Hodler susținea că, atunci când contempla natura, simțea că se află la marginea pământului și că putea comunica cu întregul univers. Artistul a reușit să sugereze existența unei realități dincolo de existența fizică a privirii. La 1914 Ferdinand Hodler realizează Cântec îndepărtat, fiind inspirat de dansul Isadorei Duncan, care, respingând corsetul și pantofii de balet, a inițiat o nouă formă de dans, plină de expresivitate. În loc să ilustreze pur și simplu subiectul, Hodler utilizează paralelismul și referințele la euritmică și dans, pentru a crea un subiect universal, atemporal, fără conținut sau istorie. Amintim, că tocmai în acea perioadă, prietenul său Emile Jaques- Dalcroze elabora în același timp „euritmica”, un sistem de mișcări ce încurajează trupul să răspundă ritmului muzicii. Dansatoarea lui F. Hodler, surprinsă între două mișcări, cu un veșmânt albastru, de dimensiunile unei Madone medievale, prin conturul pronunțat este detașată de fundal. Hodler iubea frumusețea conturului, căci, cum susținea în Misiunea artistului (1897), elementele schimbătoare ale frumuseții liniare evidențiază armonia implicită. Arcul orizontului sugerează marginea lumii și, ca parte a unui cerc, face trimitere la conotația simbolică a femeii. În 1914 Ferdinand Hodler a fost afectat de evenimente dure, atrocitățile germane de la Rheims și îmbolnăvirea de cancer a femeii dragi artistului. Viața și moartea sunt subiectele abordate în Cântec îndepărtat, unde viața este simbolizată de verticală, iar moartea de orizontală. Astfel, pentru Ferdinand Hodler, căruia Robert Rosenblum i-a oferit o poziție excepțională, egală cu cea a lui Edvard Munch, odată cu publicarea lucrării Pictura modernă și tradiția romantică nordică (1975), acel sistem de repetare și simetrie formală a constituit „un element de ordine” inerent naturii, o reflectare a armoniei de bază a creației, conferindu-i o dimensiune filosofică artei dânsului.