Sistemul de învăţământ care are la bază abordarea diferenţiată a învăţării este un sistem „centrat pe student” sau pe măsura studentului, ceea ce conduce la formarea capacităţilor de autoinstruire. În sistemul de educaţie, cel mai important element este procesul de predare-învăţare-evaluare; astfel, prin diferenţiere şi individualizare, profesorul reuşeşte să sprijine, să faciliteze, să încurajeze procesul de instruire. În acest context de idei, rolul profesorului este de a adopta şi selecta sarcini care se potrivesc fiecărui student în parte, în scopul modelării şi integrării personalităţii acestuia în mediul social, cu condiţia respectării individualităţii sale. Activităţile cu acelaşi obiectiv pot fi elaborate prin diferite modalităţi, astfel ca studenţii să le realizeze valorificând capacităţile individuale, exprimate prin stilul de inteligenţă şi stilul de învăţare. Diferenţierea şi individualizarea instruirii se constituie ca noi obiective ale activităţii cadrelor didactice. În calitate de strategie de asigurare a eficienţei procesului de formare prin valorificarea maximală a potenţialului de care fiecare educabil dispune, diferenţierea şi individualizarea instruirii trebuie să devină elemente de conţinut ale carierei şi comportamentului didactic.