Mobilierul țărănesc este parte componentă a artei populare, care își merită pe deplin dreptul în cadrul istoriei artei. Stilul popular pentru fiecare popor are unele particularități artistice ce îl caracterizează. Desigur unele elemente şi motive ornamentale au fost influențate de popoarele vecine şi de popoarele cotropitoare care şi-au lăsat amprenta. În unele cazuri stilul popular s-a dezvoltat independent, dar în care se regăsesc şi unele caracteristici comune prezente şi la alte popoare, unica ce îl diferențiază este compoziția de ansamblu. Urmărirea mobilierului țărănesc, identificat pe întregul areal basarabean, cât şi analiza comparativă în literatura de specialitate a permis evidențierea particularităților artistice a mobilierului ţărănesc, în particular cel basarabean de la sfârșitul sec. al XIX-lea – începutul sec. XX. Simțul artistic al țăranului sau a meșterului care realiza mobilierul, pentru propriile necesități sau care era executat la comandă, a determinat ca o parte din mobilierul țărănesc, înafara funcțiilor utilitare îndeplinite să manifeste unele particularități artistice deosebite. Aceste manifestări artistice, încep de la alegerea materialului din care se făcea mobilierul, urmând tehnicile decorative şi mijloacele artistice alese, terminând cu structura decorativă a mobilierului. Materialul cel mai des utilizat, era lemnul, dar întâlnim şi metalul, şi răchita. Tehnici decorative întâlnite includ: crestarea, traforarea, sculptura/cioplirea, incizia, pirogravura, strunjirea, pictarea, vopsirea, ferecarea. Mijloace artistice întrebuințate prezintă: simetria/asimetria, ritmul, dinamica/ statica, proporția, contrastul/accentul, structura, tectonica, complexul şi ansamblu. Structura decorativă reprezintă: elementul ornamental, motivul ornamental, compoziția ornamentală. Analiza particulară şi de ansamblu a acestor aspecte, determină particularitățile artistice a mobilierului țărănesc, necesare pentru promovarea valorilor noastre naționale.