În anii 1920 în URSS a fost promovată intens ideea înlocuirii familiei cu educația copiilor în instituții publice, familia fiind considerată reminiscență burgheză temporară. Nefiind găsită o înlocuire pe măsură, cel mai bun loc de educație a copiilor s-a dovedit a fi totuși familia. În RASSM în anul de studii 1924–1925 erau zece orfelinate cu un contingent de 850 de copii, dar minori fără adăpost erau mult mai mulți. Pentru a economisi resurse în anul de studii 1925–1926 cele 10 orfelinate au fost concentrate în trei orășele ale copiilor, un orfelinat cu copii bolnavi de favus și un orfelinat cu copii bolnavi de trahomă. În anul 1940 în RSSM activau trei orășele ale copiilor cu un contingent de 900 de persoane. În 1944 după restabilirea puterii sovietice, au fost redeschise trei orfelinate cu un contingent de 400 de persoane. Din cauza războiului, a sărăciei și a mortalității a crescut numărul copiilor orfani și fără adăpost, devenind o problemă socială importantă. Începând cu anul 1945 numărul orfelinatelor a crescut, aceasta fiind soluția principală a statului sovietic la numărul mare de copii vagabonzi, și a delicvenței juvenile. Conform datelor statistice la 1 septembrie în 1945 erau 12 orfelinate (cu 724 copii), în 1946 – 29 (cu 2291 copii). În anii 1947–1948 din cauza foametei și creșterii bruște a numărului copiilor orfani, numărul orfelinatelor a crescut. La 5 aprilie 1947 activau 123 de orfelinate cu un contingent de 17 381. La 1 septembrie 1947, în 124 de orfelinate erau întreținute 21553 de persoane. Numărul orfelinatelor în 1948 era deja de 104 cu un contingent de 15922 de copii, iar în 1949 – 110 cu un contingent de 14081. Începând cu anul 1951 mulți copii s-au întors în familii, au fost angajați în „instituții educaționale ale rezervelor de muncă”, întreprinderi industriale, gospodării agricole, iar un șir de orfelinate au fost închise. La 1 aprilie 1958 în RSSM activau 40 de orfelinate cu un contingent de 3655 de persoane, dintre care copii orfani erau 2465. Orfelinatele și instituțiile de tip internat au făcut parte din politica socială a statului. Astfel că dinamica numărului de orfelinate și a instituțiilor de învățământ de tip internat a oscilat în dependență de dezvoltarea social-economică a RSSM și nivelul de trai al populației. În timpul crizelor sociale numărul copiilor fără adăpost și al orfelinatelor a crescut, iar în anii 1950 când situația social-economică s-a ameliorat, copiii au fost preponderent educați în familii iar numărul orfelinatelor a fost micșorat.