Personalitatea lui Ion Creangă a provocat cineaștii de pe ambele maluri ale Prutului la crearea unor pelicule prin care să îl readucă pe marele ecran pe faimosul povestitor. Și dacă în genul filmului de ficțiune unica peliculă Un bulgăre de humă (1989, regie Nicolae Mărgineanu), ne povestește despre ultimii ani de viață, atunci filmul de non ficțiune abordează mai multe aspecte din viața scriitorului, precum ar fi: Creangă și Junimea (1989, regia Ioana Holban), Dumnezeul lui Ion Creangă (1996, regia Grid Modorcea) ș.a. Unul dintre regizorii care a reconstituit în imagini audiovizuale chipul celor care ne-au dus faima în lume a fost Anatol Codru. După o serie de pelicule dedicate lui Dimitrie Cantemir (1971), Vasile Alecsandri (1972), Nicolae Costenco (1989), Mihai Eminescu (1991) ș.a., regizorul se adresează și la figura „Homer-ului literaturii noastre”, la scriitorul Ion Creangă. Nu este prima tentativă de-a prefigura universul clasicului autor. Anterior, A. Codru scrise scenariul pentru scurtmetrajul Creangă (1973), realizat de regizorul Vlad Druc. Scenaristul și regizorul Codru își propune să creeze lungmetrajul Ion Creangă (1999) la confluența dintre opera și viața scriitorului. Urmărindui calea vieții, regizorul se oprește la cele mai semnificative momente din biografia lui. Or, autorul face din destinul lui Creangă o poveste în care adună bucurii și tristețe, întâlniri și despărțiri, biruințe și dezamăgiri. Or, regizorul se adresează mai întâi la Amintirile din copilărie, capodopera scriitorului, proiectând în figura lui Nică a lui Ștefan a Petrei un alter-ego al prozatorului. Ne propunem să analizăm pelicula lui Anatol Codru Creangă din perspectiva acelui amalgam de evenimente preluate din Amintiri, ce fac corp comun cu bogatul material iconografic (fotografii, cărți, acte, documente de arhivă etc.) și date biografice, care au fost împletite într-un tot întreg pentru a da farmec vieții și a depăși formatul instructivdidactic al filmului.