În discursul dramaturgic și în cel teatral, categoria spațiului și timpului constituie un aspect al teatralității, iar abordarea acestor forme artistice din perspectiva cronotopului ca interferență, interacțiune a spațiului și timpului, completarea lor reciprocă în procesul acțiunii dramatice este obiectul de investigare în comunicare. Drept punct de referință teoretic este conceptul bahtinian de cronotop și funcțiile lui în textul artistic, cercetătorul menționând și anumite imagini/simboluri ale acestei relații dintre spațiu și timp (cronotopul drumului, al întâlnirii, al pragulului casei ș.a.) ca punct de desfășurare a scenelor, ca modalitate de materializare în imagini a elementelor abstracte ale acestui tip de comunicare artistică. În esența sa, cronotopul este o întruchipare artistică a reflectării lumii în conștiința omului, manifestânduse ca timp-spațiu cultural-istoric unic. În baza analizei discursului teatral din perspectiva topic-temporală și a metodei cultural-istorice, în comunicare evidențiem contextualitatea scrierii, montării și receptării textului dramaturgic al lui Ion Druță în spectacole montate în perioada 1960–2000, la diferite teatre din țară și de peste hotare. Identificăm funcțiile cronotopului în relația text dramaturgic – discurs teatral la nivel de imagine și ca mod de materializare a elementelor abstracte (casa, biserica, stânca/muntele ș.a.) și, totodată, la nivel de creare a atmosferei, de spațiu scenic și spațiu din afara scenei, la nivel de relevare a viziunii artistice a personalității creatoare (dramaturg, regizor, actor, scenograf etc.), cât și semnificațiile identitare etnice, general-umane, religioase ale acestui aspect al teatralității.