Istoria arhitecturii cunoaște perioade de aprofundare în cunoașterea măiestriei arhitectului, cu rezultate obținute în raport de metoda de cercetare. Deoarece scopul inițial al studierii monumentelor de arhitectură a fost cunoașterea istoriei edificării, prima metoda a fost descriptivă. Primele clădiri au fost descrise din interes cognitiv, cum au fost cele șapte minuni ale lumii antice. În scop practic a fost căutarea „cheii” secretului formei arhitecturale, ce sensibiliza perceperea vizuală. La sfârșitul perioadei medievale, când secretele profesionale ale arhitecturii antice păreau a fi pierdute, căutarea lor a avut loc în epoca Renașterii prin măsurări și analiza raporturilor dintre ele, ghid servind tractatul lui Vitruviu. Astfel, s-a confirmat existența metodei de lucru al arhitectului, bazată pe instalarea proporțiilor, la baza căutărilor stând convingerea că omogenitatea soluțiilor compoziționale, ce oferă calitate artistică arhitecturii clădirilor, este un secret operațional, care poate fi găsit prin analiza dimensiunilor: aplicarea în practică a legității universale „trecerea cantității în calitate”. Rezultatele obținute au încurajat cercetările monumentelor arhitecturii medievale europene, care s-a dovedit a fi, și ea la fel, organizată compozițional prin proporționalitatea formei. Arhitectura clădirilor istorice din Moldova cercetate prin metoda proporțiilor a demonstrat omogenitate compozițională, pornită de la două centre de iradiere a unor norme constructive, oferind o manieră originală, ce oferea schimbare dinamică în timp. Legitățile compoziționale depistate, începând de la cele mai vechi și ajungând până la cele mai târzii monumente de arhitectură de pe teritoriul Moldovei, a fost aplicată în studierea monumentelor cu datare incertă sau controversate, cum sunt bisericile din: Căușeni, Vadul Rașcov, Rașcov, Bisericani, Lipceni, Călărășeuca, Cotnari ș.a. și cetatea Tighina.