Viabilitatea tulpinii streptomyces canosus cnmn-ac-02 după liofilizare în prezenţa glicozidelor flavonoide
Închide
Articolul precedent
Articolul urmator
341 1
Ultima descărcare din IBN:
2021-06-17 19:57
Căutarea după subiecte
similare conform CZU
579.6+579.8:57.08 (1)
Microbiologie aplicată (366)
Microorganisme. Bacterii (183)
Tehnici biologice, echipament şi metode experimentale în general (194)
SM ISO690:2012
BURŢEVA, Svetlana, CHISELIŢĂ, Oleg, BÎRSA, Maxim, MAŞCENCO, Natalia. Viabilitatea tulpinii streptomyces canosus cnmn-ac-02 după liofilizare în prezenţa glicozidelor flavonoide. In: Biotehnologii moderne - soluții pentru provocările lumii contemporane, 20-21 mai 2021, Chişinău. Chișinău, Republica Moldova: Tipografia "Artpoligraf", 2021, p. 134. ISBN 978-9975-3498-7-1. DOI: https://doi.org/10.52757/imb21.076
EXPORT metadate:
Google Scholar
Crossref
CERIF

DataCite
Dublin Core
Biotehnologii moderne - soluții pentru provocările lumii contemporane 2021
Simpozionul "Simpozion ştiinţific naţional cu participare internaţională: "
Chişinău, Moldova, 20-21 mai 2021

Viabilitatea tulpinii streptomyces canosus cnmn-ac-02 după liofilizare în prezenţa glicozidelor flavonoide

DOI: https://doi.org/10.52757/imb21.076
CZU: 579.6+579.8:57.08

Pag. 134-134

Burţeva Svetlana1, Chiseliţă Oleg1, Bîrsa Maxim1, Maşcenco Natalia2
 
1 Institutul de Microbiologie şi Biotehnologie,
2 Institutul de Genetică, Fiziologie şi Protecţie a Plantelor
 
Disponibil în IBN: 11 iunie 2021


Rezumat

Păstrarea viabilității microorganismelor de interes științific și practic, reprezintă un factor important pentru dezvoltarea dinamică a microbiologiei și biotehnologiilor microbiene. Astfel, optimizarea metodelor de păstrare și elaborarea mediilor de protecție noi, prezintă interes sporit pentru colecțiile de microorganisme, inclusiv CNMN. În acest context, scopul acestor cercetări constă în evaluarea influenței glicozidelor flavonoide (GF) din Verbascum phlomoides L., asupra viabilității tulpini Streptomyces canosus CNMN-Ac-02, producătoare de substanțe biologic active, după liofilizare și păstrare îndelungată. Pentru liofilizare, tulpina a fost cultivată în tuburi de sticlă, pe mediul agarizat Czapek cu glucoză, până la începutul fazei staționare de dezvoltare. În calitate de mediu protector a servit mediul gelatină 2.5% + glucoză 7.5% (mediul martor) şi variantele acestuia, suplimentate cu GF în concentraţii de 0.05, 0.005, 0.0005 %/V. Liofilizarea a fost efectuată la liofilizatorul „LABCONCO” FreeZone Plus 6 Liter Cascade Console Freeze Dry System (SUA), la temperatura condensorului de -88 -94ºC, în vid 6-7 Pa, temperatura de precongelare -50°C, timp de 12 ore. Pentru rehidratarea tulpinii a fost utilizată apa distilată şi soluţii de GF de 0.005, 0.0005, 0.00005 %/V. Rehidratarea a fost efectuată la temperatura camerei timp de 1 oră. Probele liofilizate au fost păstrate la temperatura +4ºC. Pentru a determina viabilitatea culturii, conţinutul fiolelor a fost resuspendat în 1,0 ml de mediu de rehidratare. Numărul de celule viabile a fost exprimat prin log10 a unităţilor formatoare de colonii (UFC) în 1,0 ml de suspensie. Conform rezultatelor obținute, tulpina liofilizată pe mediu martor și rehidratată cu apă distilată a înregistrat o viabilitate de 86.2%, față de numărul inițial de celule. Suplinirea mediului de protecție martor cu GF în concentrație de 0.05 – 0.0005%/V, în aceleași condiții de rehidratare, a permis majorarea viabilității tulpinii după liofilizare până la 121.2 – 130.2%, ce este cu 21,2-30,3% mai mult față de numărul inițial de UFC și cu 35-44% mai mult față de proba martor. Valoarea maximală a viabilităţii a fost obținută la suplimentarea mediului protector cu GF în concentrație de 0.005%/V. Viabilitatea tulpinii după liofilizare, în probele rehidratate cu soluții de GF, a fost și mai mare și a depăşit proba martor cu 37.1 – 46.0%. După un an de păstrare în stare liofilizată viabilitatea S. canosus CNMN-Ac-02 în toate variantele a scăzut cu cca. 9.0-13.0%. Deși rata morbidității tulpinii după un an de păstrare în probele experimentale, rehidratate cu apă distilată, a fost mai mare comparativ cu proba martor, viabilitatea tulpinii S. canosus CNMN-Ac-02 în aceste probe rămâne în continuare mai mare cu cca. 34.7 – 39.5% față de valoarea de referință. De asemenea s-a micșorat cu 3.0 – 12.0% viabilitatea tulpinii după un an de păstrare și în probele rehidratate cu soluții de GF, dar rămâne a fi mai mare cu 37.3 – 51.2% față de proba martor, în funcție de concentrația GF în soluție. Astfel, rezultatele obținute evidențiază influența pozitivă semnificativă a GF din Verbascum phlomoides L. asupra viabilității tulpinii S. canosus CNMN-Ac-02 după liofilizare și păstrare îndelungată și potențialul înalt de utilizare a acestora în calitate de supliment la mediile de protecție și rehidratare pentru păstrarea eficientă a microorganismelor în colecție.