În 2004-2003, Comisia Europeană a propus o nouă politică externă a UE, Politica Europeană de vecinătate: PEV cadru de Politici pentru reglementarea relațiilor uniunii cu vecinii săi de la Est și Sud. Motivul pentru o astfel de propunere de politică este în interesul UE de a fi înconjurată de state cu spirit stabil și prosper. Pentru UE, sprijinul pentru dezvoltarea politică și economică a vecinilor este cea mai bună garanție pentru pace, securitate și prosperitate pe termen lung. Prin politica europeană de vecinătate, UE încearcă să aducă o contribuție crucială care va face posibilă sprijinirea guvernelor acestor țări în atingerea obiectivelor lor de reformă politică și economică, oferindu-le să împărtășească beneficiile unei relații mai profunde. Țările vecine, la rândul lor, au un interes să profite la maximum de ceea ce UE are de oferit – stabilitate economică și piețe mai mari, experiență și cunoștințe în domeniul reformelor, legături culturale și de altă natură între populații. Politica europeană de vecinătate vine ca răspuns la interesele și la dorințele țărilor vecine Uniunii Europene, de la Marea Mediterană la Marea Caspică, care se referă la relații mai strânse – relații într-un format preferat astăzi, fără legătură cu ceea ce ne rezervă viitorul. În așteptarea celei de-a cincea extinderi pentru a include țările est-europene și mediteraneene în mai 2004, Uniunea Europeană (UE) a formulat din 2002-04 o nouă politică față de vecinii săi. Acesta a propus mai întâi redefinirea relației sale cu «Europa mai largă», adică cu țări precum Ucraina, Belarus și Moldova care ar putea avea dreptul de a fi candidate la aderarea la UE. În 2003, Comisia a reformulat Politica unei Europe mai largi pentru a include unele țări din Comunitatea Statelor Independente (CSI) (programator TACIS), precum și din spațiul mediteranean (programator MEDA). Din 2004, aceasta include și cele trei țări din Caucazul de Sud (PEV se adresează următoarelor țări: Algeria, Armenia, Moldova) ultima extindere a UE a jucat un rol major în lansarea acestei Politici. Primele discursuri ale politicii europene de Vecinătate (PEV), acum denumită oficial, subliniază natura reală a relațiilor care ar trebui luate între UE și vecinii săi în viitor: UE oferă «mai mult decât parteneriat» și participare la «totul, în afară de instituții» (Prodi, 2002). Prin urmare, PEV a fost formulată în mod clar ca o alternativă la extindere și ca o modalitate de a defini noi tipuri de relații cu statele terțe.

In 2004-2003, the European Commission proposed a new foreign policy for the EU European neighborhood Policy: ENP Policy framework for regulating the union’s relations with its neighbors to the east and south. The motive for such a policy proposal is in the interest of the EU to be surrounded by states of mind Stable and prosperous. for the EU, support for political and economic development of its neighbors is the best guarantee of peace and security and longterm prosperity. Through European Neighborhood Policy, the EU seeks to make a crucial contribution that will make it possible to help the governments of those countries achieve their political and economic reform goals, on by offering to share with them the benefits of a deeper relationship. Neighboring countries, for their part, have an interest make the most of what the EU has to offer – economic stability and larger markets, experience and knowledge in the field of reforms, cultural and other connections between populations. European neighborhood policy comes in response to interests and to the wishes of the countries neighboring the Union European, from the Mediterranean to the Caspian Sea, which are about relations Tighter – Relationships in a preferred format today, without relate to what the future holds In anticipation of its fifth enlargement to include Eastern European and Mediterranean Countries in May 2004, the European Union (EU) has formulated from 2002-04 a new policy towards its neighbors. It first proposed to redefine its relationship with the “Wider Europe”, i.e. with countries like Ukraine, Belarus, and Moldova which potentially have the right to be a candidate to EU accession. In 2003, the policy of Wider Europe was reframed by the Commission in order to include some countries of the Community of Independent States (CIS) (programmer TACIS), as well as of the Mediterranean space (programmer MEDA). Since 2004, it also includes the three countries from Southern Caucasus (The ENP is addressed at following countries: Algeria, Armenia, Moldova) The last EU enlargement played a major role in launching this policy. The first speeches of the now officially named European Neighborhood Policy (ENP) emphasize the genuine nature of relations that should be taken between the EU and its neighbors in the future: The EU offers “more than partnership” and participation in “everything but institutions” (Prodi, 2002). Therefore, the ENP was clearly formulated as an alternative to enlargement and as a way to define new types of relations with third states.