Una din axiomele de bază ale pedagogiei este formulată în felul următor: toţi educaţii sunt diferiţi. Aceste diferenţe, din punct de vedere didactic, se referă la stilurile cognitive, stilurile de instruire, gradul de dezvoltare al diferitor inteligenţe, factorii socio-familiali, influenţele culturale şi etnice, valorile educaţionale etc.. Luarea în consideraţie a acestor diferenţe conduce la noţiunea de „instruire diferenţiată”. În procesul de instruire poate fi diferenţiat conţinutul, procesul, produsul învăţării sau mediul de învăţare. Instruirea diferenţiată schimbă esenţial rolul profesorului: el devine facilitator al învăţării şi colaborator (colaborarea cu alte cadre didactice, specialişti, colaborarea cu studenţii, în special, în activitatea de cercetare). Studierea disciplinelor informatice are un specific al său: de regulă, cunoştinţele studiate sunt aplicate aproape imediat, fie pentru a elabora anumite programe pentru calculator, fie pentru a rezolva anumite probleme/sarcini folosind diferite programe aplicative. Se poate afirma, că în cazul multor discipline informatice ciclul complet al învăţării se produce într-un timp scurt şi trece prin etapele de prezentate a unui conţinut, de înţelegere/ asimilare, de aplicare, de integrare a cunoştinţelor/capacităţilor noi în sistemul de reprezentări şi comportamentul studentului. Caracterul preponderent aplicativ al cunoştinţelor din disciplinele informatice impun căutarea unor modalităţi de instruire care ar permite fiecărui student să însuşească conţinuturile predate. În caz contrar, ciclul învăţării se poate opri la prima etapă. Diversitatea nivelului de pregătire a studenţilor şi a calităţilor lor psihologice, necesitatea formării unor specialişti competenţi impune individualizarea instruirii studenţilor, adică luarea în consideraţie a caracteristicilor lor unice. Numărul relativ mare de studenţi în grupe, timpul limitat prevăzut pentru o oră academică (80 minute) fac imposibilă realizarea unei veritabile instruiri individualizate. Practica instruirii la diferite discipline demonstrează, că o alternativă eficientă a individualizării este diferenţierea instruirii, adică luarea în consideraţie a trăsăturilor specifice ale studenţilor, formarea subgrupelor din studenţii cu trăsături asemănătoare şi instruirea separată a acestor subgrupe. Tehnologiile informaţionale şi de comunicare conţin posibilităţi neexplorate încă de diferenţiere a instruirii.