Tipuri de spaţii în instalaţiile interactive
Închide
Articolul precedent
Articolul urmator
266 2
Ultima descărcare din IBN:
2023-10-20 11:48
SM ISO690:2012
NICUŢĂ, Oana Maria. Tipuri de spaţii în instalaţiile interactive. In: International Conference of Young Researchers , 6-7 noiembrie 2008, Chişinău. Chişinău: Tipogr. Simbol-NP SRL, 2008, Ediția 6, p. 195. ISBN 978-9975-70-769-5.
EXPORT metadate:
Google Scholar
Crossref
CERIF

DataCite
Dublin Core
International Conference of Young Researchers
Ediția 6, 2008
Conferința "International Conference of Young Researchers "
Chişinău, Moldova, 6-7 noiembrie 2008

Tipuri de spaţii în instalaţiile interactive


Pag. 195-195

Nicuţă Oana Maria
 
Universitatea de Arte „George Enescu”, Iaşi
 
 
Disponibil în IBN: 26 mai 2021


Rezumat

Termenul de instalatie[1] face referire atât la tehnica specifică de lucru cât şi la mediu, ca spaţiu specific unui proiect artistic. Instalaţia îşi are origini în experimentele avangardelor începutului de secol (M. Duchamp, Kurt Switers), dar şi în pop-art sau arta conceptuală şi video a anilor 60-70 (Nam June Paik, Dan Graham). Ele au o existenţă finită, iar elemente precum temporalitatea sau interacţiunea cu publicul capătă o importanţă mare asupra rezultatului final. Noţiunile de interacţiune şi participare implică o mutaţie de la lucrarea de artă închisă, obiectul static, la un proces dinamic, de la receptarea contemplativă la participarea activă. Anii 90 au adus cu ei o transformare în ceea ce înseamnă interacţiunea cu spectatorul-conceptul de interacţiune este orientat mai puţin spre noţiunile de tehnologie media ci spre o interacţiune de ordin comunicaţional, social[2]. Rolul atribuit spectatorului este mare, el implicandu-se activ şi afectiv în experienţa în care este condus de către artist, iar artistul reconstituie experienţa senzorială prin spaţiul pe care îl crează în cadrul instalaţiei. Instalaţia a facilitat evoluţia de la obiect la spaţiul înconjurător, la context şi concept. Spaţiul fizic de desfăşurare al instalaţiilor constituie un element puternic pentru percepţia privitorului, fie că este vorba de un spaţiu concret sau de unul virtual, la nivel digital. La nivelul galeriei, interacţiunea se produce în două moduri principale: interacţiunea privitorului cu mediul, cu obiectele şi formele existente, la nivel fizic, ori interacţiunea poate fi între participanţi, ca rezultat al condiţiilor create în spaţiul respectiv. Ch. Jankowski cu Mein erstes buch sau Rirkrit Tiravanija cu proiectele sale relaţionale[3] sunt câteva exemple. Alături de proiectele digitale de succes ale anilor 80 se numără, în contextul interactivităţii, şi proiecte video care dezvoltă un cadru spaţial virtual la fel ca şi arta digitală. La acestea se adaugă spaţiul creat în instalaţiile de sunet şi spaţiul creat în context urban, în instalaţiile site-specific. Importanţa acestui studiu vizează o mai bună înţelegere a procesului de interacţiune artist-lucrare-receptor, cu aplicaţii în domeniul vast al instalaţiilor. Proiectul de cercetare poate fi util celor interesaţi de domeniul propus, dar şi artiştilor ce vor putea descoperi o sinteză de informaţii şi resurse.

Cuvinte-cheie
artă contemporană, instalaţie, interacţiune, spaţiu artistic, participare