Pluralitatea constituită de infractori
Închide
Articolul precedent
Articolul urmator
317 11
Ultima descărcare din IBN:
2024-03-01 22:23
SM ISO690:2012
SĂBĂU-POP, Olimpiu. Pluralitatea constituită de infractori. In: International Conference of Young Researchers , 6-7 noiembrie 2008, Chişinău. Chişinău: Tipogr. Simbol-NP SRL, 2008, Ediția 6, p. 174. ISBN 978-9975-70-769-5.
EXPORT metadate:
Google Scholar
Crossref
CERIF

DataCite
Dublin Core
International Conference of Young Researchers
Ediția 6, 2008
Conferința "International Conference of Young Researchers "
Chişinău, Moldova, 6-7 noiembrie 2008

Pluralitatea constituită de infractori


Pag. 174-174

Săbău-Pop Olimpiu
 
Universitatea „Petru Maior”, Târgu Mureş
 
Disponibil în IBN: 26 mai 2021


Rezumat

Prin pluralitate constituită de infractori se înţelege situaţia care există în acele cazuri în care legea incriminează simplul fapt de a iniţia, constitui, adera sau sprijini sub orice formă la o grupare de persoane în vederea săvârşirii unor infracţiuni. Săvârşirea faptei penale se realizează prin însuşi acordul intervenit între persoanele ce alcătuiesc gruparea, chiar înainte ca acestea să fi comis vreuna din infracţiunile pe care şi le-au propus să le săvârşească prin îndeplinirea rezoluţiei concepute. Legiuitorul nu a definit această formă de pluralitate, doctrina fiind cea care a creat-o, de unde şi dificultăţile teoretice care persistă în analiza acestei forme de pluralitate. Noţiunea, cu toate semnificaţiile sale, credem că trebuie să aparţină materiei dreptului penal parte generală, urmând să fie aplicată în domeniul incriminării fără a ţine cont de modificările legislative succesive datorate dezvoltării realităţilor social-juridice, care trebuiesc să fie reţinute şi contracarate de normele juridice în măsura în care se încadrează în sfera ilicitului penal. Cu alte cuvinte, instituţiile şi noţiunile pe care le foloseşte legiuitorul în partea generală a codului penal trebuie să fie suportul juridic al incriminărilor atât din partea specială a codului penal, cât din cadrul legilor speciale. Însă, în situaţia pe care o analizăm se observă o apariţie atipică a pluralităţii constituite, respectiv se remarcă de către doctrină o serie de incriminări, în special cea de la art.323 C.pen. ulterior art.7 al Legii 39/2003, şi prin urmare se propune o structurare a pluralităţii de infractori în naturală, constituită şi ocazională. Astfel, în măsura, în care se pleacă de la formele de incriminare pentru a defini noţiunea analizată riscăm să nu reuşim în a găsi criterii clare pentru a trata acest subiect, făcând abstracţie de modificările din partea specială. Pe acest considerent, o parte a doctrinei, a apreciat că problematica pluralităţii constituite este soluţionată de partea specială, nefiind necesară o instituţie cu caracter general în acest scop.