Aderarea la Uniunea Europeana a presupus adoptarea de către România a următoarelor reglementări şi directive ale Uniunii Europene în domeniul evaziunii fiscale: Directiva Consiliului 77/799/CEE; Directiva Consiliului 77/1070/CEE; Directiva Consiliului 89/130/CEE; Directiva Consiliului 89/1553/CEE; Directiva Consiliului 93/454/CEE; Directiva Consiliului 94/168/CEE; Regulamentul Consiliului 218/92/CEE; Decizia Comisiei Nr. 98/527/CE; Regulamentul Parlamentului European şi al Consiliului Nr. 2516/2000/CE; Rezoluţia Consiliului din 10 februarie 1975; Rezoluţia Consiliului şi a reprezentanţilor Guvernelor Statelor Membre din 13 noiembrie 1991. Articolul nostru îşi propune să studieze măsurile legale pe care autorităţile române trebuie să le transpună în legislaţia românească în vederea realizării cooperării în domeniul impozitării directe cu autorităţile competente ale Statelor Membre. Potrivit art. 1 din Directiva Consiliului nr. 77/799/CEE autorităţile competente ale statelor membre fac schimb de orice fel de informaţii care să le permită să efectueze o evaluare corectă a impozitelor pe venit şi a taxelor pe capital, prin acestea înţelegându-se toate impozitele pe venitul total, pe capitalul total, inclusiv impozitele pe profitul din vânzarea proprietăţilor mobile sau imobile, impozitele pe salariile plătite de companii, precum şi taxele pe capital. Considerăm că, adoptarea aquis-ului comunitar în domeniul evaziunii fiscale presupune transpunerea tuturor regulamentelor şi directivelor enumerate mai sus în legi pentru ca acestea să devină aplicabile în combaterea fenomenului de evaziune fiscală.