Proiectarea echilibrului financiar constituie o parte din procesul de ansamblu privind elaborarea şi asigurarea echilibrului economic în procesul întocmirii programului economiei naţionale. În practică, proiecţia indicatorilor de resurse şi nevoi financiare se face o dată sau de două ori pe an. Înfăptuirea acestei activităţi se utilizează de către organe ale Ministerului Finanţelor sau de către organe specializate, unde se folosesc datele realizate de Sistemul Conturilor Naţionale, datele referitoare la execuţia programului de dezvoltare al economiei naţionale şi al bugetului public naţional. Pentru fiecare măsură aprobată, cu aplicabilitate în perioada de referinţă organele de specialitate urmează să realizeze efectele pe care acestea le va produce asupra: produsului intern brut; şomajului; inflaţiei; veniturilor şi cheltuielilor bugetare; formării brute de capital; balanţei comerciale şi balanţei de plăţi. În acest scop, se întocmesc tabele privind creşterea economică şi componentele sale, balanţa de plăţi, ocuparea forţei de muncă şi şomajul, inflaţia, repartizarea veniturilor. În legătură cu inflaţia, se întocmeşte un tabel care înfăţişează evoluţia ritmului de creştere a diferitelor categorii de preţuri de consum public, preţuri care se referă la formarea brută de capital, preţuri la exportul de bunuri şi servicii, etc. Principalul instrument prin care se verifică şi se asigură starea de echilibru funcţional îl reprezintă balanţele. Ele alcătuiesc un sistem prin care sunt oglindite relaţiile cantitative specifice componentelor echilibrului economic, atât prin prisma obiectelor, cât şi concurenţe la starea de echilibru. Din punct de vedere al indicatorilor trebuie sa existe o strictă corelare între balanţa financiară de sinteză şi toate celelalte balanţe. Balanţa financiară a statului pune în lumină mutaţiile previzibile în evoluţia şi structura resurselor şi cheltuielilor publice, raportul dintre resursele şi cheltuielile autorităţilor publice, capacitatea economiei naţionale de a acoperi cheltuielile curente şi de capital pe seama resurselor interne sau posibilitatea statului de a efectua transferuri de resurse către străinătate.