Combinatii coordinative heterometalice de tip Co(III)-Bi(III) cu liganzi poliaminocarboxilat
Închide
Articolul precedent
Articolul urmator
229 1
Ultima descărcare din IBN:
2022-11-01 11:00
SM ISO690:2012
BULICANU, Vladimir. Combinatii coordinative heterometalice de tip Co(III)-Bi(III) cu liganzi poliaminocarboxilat. In: Sesiune naţională de comunicări ştiinţifice studenţeşti:: Ştiinţe ale naturii. Ştiinţe exacte, 25-26 aprilie 2013, Chişinău. Chişinău, 2013: Centrul Editorial-Poligrafic al USM, 2013, SN, SE, pp. 46-48.
EXPORT metadate:
Google Scholar
Crossref
CERIF

DataCite
Dublin Core
Sesiune naţională de comunicări ştiinţifice studenţeşti:
SN, SE, 2013
Sesiunea "Sesiune naţională de comunicări ştiinţifice studenţeşti: "
Chişinău, Moldova, 25-26 aprilie 2013

Combinatii coordinative heterometalice de tip Co(III)-Bi(III) cu liganzi poliaminocarboxilat


Pag. 46-48

Bulicanu Vladimir
 
Universitatea de Stat din Moldova
 
 
Disponibil în IBN: 4 mai 2021


Rezumat

Activitatea biologică a multor substanţe organice poate fi îmbunătăţită prin coordinarea lor la ioni de metale. Foarte frecvent, combinaţiile coordinative ale cobaltului cu diferiţi liganzi organici au efect stimulator, un exemplu concludent fiind vitamina B12. Şi compuşii bismutului sunt folosiţi în medicină pentru tratarea diferitelor boli, bismutul fiind cel mai puţin toxic dintre metalele grele. Recent, a fost demonstrat că, la concentraţii de 0,01 si 0,001 mg/L, complecşii heterometalici din sistemul Co(III)-Bi(III) cu liganzi poliaminopolicarboxilat (PAPC) pot fi buni agenţi stimulatori pentru producerea culturilor Paramecium caudatumin în sistemele acvatice [1]. Ţinând cont de cele menţionate, scopul lucrării date a fost sinteza şi studiul complecşilor noi din sistemul Co(III)-tiosemicarbazidă-Bi(III)-PAPC în calitate de potenţiali agenţi biologic activi. Pentru atingera scopului, au fost propuse următoarele obiective: – optimizarea metodelor de sinteză a combinaţiilor coordinative ale Bi (III) şi Co(III) cu diferiti liganzi poliaminocarboxilat şi anioni anorganici; – studiul proprietăţilor fizico-chimice ale combinaţiilor obţinute utilizând spectroscopia IR, analiza termică şi difracţia cu raze X; – studiul proprietăţilor stimulatoare ale complecşilor sintetizaţi. Pentru a determina posibilitatea influenţei ligandului poliaminopolicarboxilat, precum şi a anionului anorganic din componenţa combinaţiilor heterometalice asupra proprietăţilor lor biologice, a fost sintetizat un şir de complecşi în baza acizilor etilendiamintetraacetic (H4edta), ciclohexan-1,2diamintetraacetic (H4cdta) şi dietilentriaminpentaacetic (H5dtpa) cu formula generală [Co(tsc)3]y[Bi(PAPC)]z(X)⋅mH2O (y = 1, 2; z = 1, 2; m = 3-11; X = OH-, SCN-, NO3 -, ClO4 -, SO4 2-, PAPC = edta4-, cdta4-, dtpa5-; tsc = tiosemicarbazida). Cercetările efectuate anterior au demonstrat că, la dizolvarea sulfatului de tris-tiosemicarbazidcobalt(III) în apă, în spectrul RMN 1H se înregistrează mai multe semnale decât sunt aşteptate pentru complexul pur, fapt ce a permis presupunerea prezenţei a mai multor specii complexe în soluţia apoasă. Acelaşi lucru a fost depistat şi pentru doi complecşi heterometalici ai cobaltului cu bismutul. Ţinând cont de aceste rezultate, s-a încercat a stabili condiţiile optime pentru sinteza complecşilor heterometalici puri. Astfel, la interacţiunea soluţiilor apoase de BaBidtpa şi [Co(thios)3]2(SO4)3, se obţine mai întâi, ca compus majoritar (70-75%), o specie foarte puţin solubilă în apă, şi anume, [Co(thios)3][Bi(dtpa)]OH·3H2O. Dupa separarea acestuia, din soluţia rămasă, la concentrarea prin vaporizare, cu un randament relativ mic (20-25%), se obţine omologul cu ionul sulfat, [Co(thios)3]2[Bi(dtpa)]2SO4·10,5H2O, bine solubil în apă. Ca rezultat al reacţiei dintre specia cu ionul sulfat şi percloratul, azotatul sau tiocianatul de bariu, în prezenţă de BiH2dtpa ca acidulant (pH~2-3), pot fi obţinuţi complecşii omologi cu ionii respectivi. În încercările de a găsi aplicaţii pentru specia puţin solubilă, a fost propusă o metodă alternativă de sinteză a complecşilor cu resturile acide menţionate. Pentru aceasta, complexul puţin solubil cu ioni OH- a fost tratat cu soluţii foarte diluate (1:300) de acizi sulfuric, azotic şi percloric sau cu acidul HNCS, proaspăt preparat, cu concentraţia de 0,1 N. Pentru complecşii solubili în apă, a fost testată activitatea stimulatoare pe câteva familii de albine. Rezultatele au demonstrat că siropul tratat cu soluţia ce conţine 0,01mg/L de complecşi, are acţiune benefică asupra majorităţii indicilor morfoproductivi la albine.