Una din formele cele mai răspândite ale dereglărilor metabolismului glucidic, lipidic şi proteic, este boala numită diabet zaharat [3]. Diabetul zaharat (6%) ca o cauză a mortalităţii ocupă locul trei, după bolile cardiovasculare (51%) şi cele de cancer (17%). În Republica Moldova sunt înregistraţi peste 38 000 de bolnavi de diabet zaharat, iar pe glob peste 300 mil. de bolnavi [2]. În pofida multiplelor cercetări efectuate în domeniul endocrinologiei, problema tratamentului diabetului zaharat rămâne una dintre cele mai principale. În cadrul diabetului zaharat este utilizată pe larg fitoterapia reprezentată de plantele medicinale cu proprietăţi hipoglicemice şi diuretice [3]. Acţiunea hipoglicemică a diferitelor plante este legată de activitatea substanţelor insulinice pe care le conţin. Printre multitudinea de plante cu acțiune hipoglicemiantă se află şi renumita algă Spirulina Platensis. Datorită diversităţii substanţelor din compoziţia spirulinei [1], ea contribuie la restabilirea funcţiilor celulelor şi organelor-cheie, îmbunătăţind posibilitatea de funcţionare a acestora, în ciuda agresiunilor provenite de la toxinele din mediul înconjurător şi de la agenţii infecţioşi [1]. Scopul acestor cercetări constă în studiul proceselor metabolice în diabetul experimental pe fondul administrării spirulinei crescute pe ape reziduale. Materiale şi metode de studiu. Cercetările date au avut loc în cadrul laboratorului Ecofiziologie Umană şi Animală a Universităţii de Stat din Moldova în colaborare cu laboratorul „Algologie” de la Catedra de Ecologie, Botanică şi Silvicultură. Studiile experimentale s-au efectuat pe 60 şobolanii albi de laborator divizaţi în 4 loturi: una de control (martor) şi experimentale (trei). Lotul I de control – se administrează intraperitonial câte 1 ml soluţie fiziologică (0,9%); lotul II Alloxan – se administrează soluţie de alloxan de 5% în doză de 1 ml, în regiunea intraperitonială; lotul III spirulină – se administrează câte 1 ml soluție de spirulină; lotul IV alloxan+spirulină – se administrează spirulină şi alloxan. Testarea glucozei în sânge. Concentraţia glucozei în sânge se determină cu ajutorul glucometrului „EZ-Smart’’ (Thailanda). Rezultate şi discuţii. La injectarea intraperitoneală a alloxanului, la unele animale am observat convulsii. Dacă introducerea diabetogenului este efectivă, simptomele clinice – polidipsia şi poliuria apar chiar după 24 de ore şi animalele îşi schimbă comportamentul. Ele devin mai puţin active, urechile în loc de roze devin palide, iar blana li se zburleşte. E cunoscut că şobolanii cu diabet experimental, ca de altfel şi pacienţii cu diabet insulinodependent, demonstrează o hiperfagie extremă, mai ales dacă sunt menţinuţi pe o dietă predominant glucidică. În experienţe s-a lucrat cu un diabet de o durată de 10 zile şi am înregistrat anume această hipofagie care s-a presupus că este o consecinţă a nefrotoxicităţii alloxanului. În urma cercetărilor, s-au obţinut date referitoare la cantitatea de glucoză în sânge în baza cărora s-a constatat – cantitatea de glucoză în sânge, la lotul martor atinge valoarea de 5,6 mmol/l, iar în lotul cu diabet experimental, unde a fost administrată soluție de alloxan de 5% încadrează cifra de 12,76 mmol/l. Un aspect important se observă în lotul extraselor din spirulină pe fondul diabetului alloxanic ce evidenţiază o scădere a nivelului de glucoză până la 7,27 mmol/l. Aşadar, în acest caz se poate vorbi despre efectul hipoglicemiant al acestui extras.DiagramaDiagramă. Nivelul glicemiei (mmol/l) în diabetul experimental pe fondul administrării spirulinei crescută pe ape reziduale